În premieră faza finală a CAMPIONATULUI NAȚIONAL UNIVERSITAR LA VOLEI FEMININ s-a desfășurat în perioada 13-15 MAI 2022 la Sala Polivalentă a Universității din Oradea.
Competiția a fost organizată de către Universitatea din Oradea și Federația Sportului Școlar și Universitar în parteneriat cu Federația Română de Volei, Direcția de Sport Bihor și Clubul Sportiv Universitar Oradea.
Alături de echipa Universității din Oradea au fost reprezentate următoarele instituții: Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă” Brașov, Universitatea “Vasile Alecsandri” Bacău, Universitatea Babes-Bolyai Cluj Napoca, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, București, Universitatea de Vest Timișoara. Echipele au fost împărțite în două grupe, sâmbătă s-au disputat jocurile din cadrul grupelor iar duminică jocurile pentru stabilirea clasamentului. Acestea au fost urmărite de un public numeros prezent la sală, toate partidele fiind transmise si LIVE pe pagina de facebook a Facultății de Geografie, Turism și Sport.
Echipa Universității din Oradea a fost formată din studente la Facultățile de Geografie, Turism și Sport, Facultatea de Medicină și Farmacie și Facultatea de Științe Socio-Umane, toate fiind componente ale echipei Clubului Sportiv Universitar Oradea, echipă ce activează în cadrul eșalonului A2 din cadrul Campionatului Național de Volei.
Universitarele orădence au câștigat ambele meciuri din grupa disputate împotriva studentelor de la AFA Brașov și UVT Timișoara cu scorul de 2-0 și s-au calificat în finala mare a competiției.
Finala a fost câștigată de către echipa Universității Babeș-Bolyai Cluj Napoca, ce a beneficiat de aportul unor jucătoare ce evoluează în divizia A1, devenind campioane naționale universitare și vor reprezenta România la Jocurile Europene Universitare ce se vor desfășura în luna iulie la Lodz în Polonia.
Astfel, echipa de volei feminin a Universității din Oradea, reeditează performanța obținută la ediția din 2020, vice-campioană și căștigă medaliile de argint.
Medaliile de bronz au fost adjudecate de către Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București ce au învins în finala mică echipa UVT Timișoara.
Universitatea din Oradea: Nistor-Popovici Rossana, Ioniță Andreea, Maxim Andreea, Bosuioc Cătălina, Breban Alexandra, Blaj Giulia, Bikfalvi Alexandra, Pura Mădălina, Lăscuț Nicola, Gagyi Emese, Chiș Flavia, Talida Goia. Acestea sunt antrenate de către cadrele didactice titulare la Departamentul de Educație Fizică și Sport: lector.univ.dr. Szabo-Alexi Mariana și conf.univ.dr. Szabo-Alexi Paul