În sfîrșit, s-a redeschis Bazinul Olimpic

Complet reabilitat și modernizat, Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” și-a redeschis azi porțile, după mai bine de doi ani, fiind amenajat la cele mai înalte standarde europene de calitate și siguranță.
Lucrările au durat mai mult decât era preconizat inițial, întrucât pe parcursul lor au fost semnalate probleme ce au trebuit remediate de către constructori, astfel ca bazinul să fie redeschis în cele mai sigure condiții.
Lucrările au vizat reabilitarea cuvei bazinului și a instalațiilor de filtrare aferente; reabilitare suprastructurii anvelopantă, amenajări exterioare și construire copertine de acces; repararea tuturor instalațiilor de producere a apei calde menajere (din corpul anexă 01) și a instalațiilor HVAC, dar și remodelarea și refacerea compartimentărilor din corpul Anexa 01.
Câteva dintre problemele depistate în timpul verificărilor: scurgeri la structura anvelopante, neconformități la sistemul de filtrare și tratare a apei, mici erori ale pompelor automate de tratare a apei, probleme la sistemul de ventilație, finisaje neconforme, precum și alte probleme legate de automatizarea punctului termic, conform cerințelor celor de la Termoficare SA.
Pe parcursul implementării proiectului au avut loc și o serie de schimbări care au influențat termenele de execuție: schimbarea normativelor ISU, modificarea prețurilor la materialele de construcții, întârzieri la livrări și, nu în ultimul rând, pandemia de COVID-19.
„La momentul punerii în funcțiune a bazinului au apărut probleme, iar pentru a putea fi deschis în condiții de siguranță, am așteptat ca cei desemnați să se ocupe de lucrări, să le remedieze. Nu ne-am dorit să grăbim inaugurarea obiectivului, ci am vrut ca Bazinul Olimpic să fie redeschis atunci când va corespunde din toate punctele de vedere. La constatarea tuturor neconformităților, constructorii au fost notificați să le remedieze în termenele legale, sub sancțiunea aplicării penalităților, conform clauzelor contractuale în vigoare”, a precizat Lucian Popa, directorul Direcției Patrimoniu Imobiliar, direcție care a coordonat lucrările.
În urma acestei ample investiții, clădirea Bazinului Olimpic va funcționa în conformitate cu toate standardele în vigoare, atât cele de siguranță în exploatare, igienă, cât și cele sportive, care să permită organizarea în continuare a competițiilor sportive la standarde FINA, întrucât acesta poate asigura spațiu pentru competiții de înot și de agrement pentru publicul larg.

About Author