Categories Fotbal

Victoria care îi menține în spatele liderului

Roş-albatrii au obţinut un succes important la Sighetu Marmaţiei învingând cu 2-1 (2-0) echipa CSM-ului din localitate într-o partidă contând pentru etapa a 8-a din Seria 10 a Ligii a III-a la fotbal.

După eşecul suferit în prelungiri în etapa trecută pe terenul liderului CSM Satu Mare, echipa pregătită de către Florin Farcaş a ştiut de această dată cum să gestioneze avantajul pe care şi l-au creat în prima repriză. Fundaşul David Lupşe a fost cel care a deschis scorul cu o lovitură de cap, din 8 metri spre vinclul de la colţul lung, după un corner executat de Ionuţ Ban. Acelaşi Ban a fost responsabil cu pasa decisivă în minutul 42 atunci când a centrat iar Andrei Gheorghiță a șutat din voleu, de la circa 12 metri (0-2). În partea secundă, gazdele au încercat să revină în joc dar tot ceea ce au reuşit a fost să reducă din diferenţă, în minutul 66, prin Gheorghe Gondiu care a înscris cu o lovitură de cap. Aşadar orădenii se impun la Sighet şi egalează la puncte liderul CSM Saut Mare care a pierdut 2-0 deplasarea de la SCM Zalău.

În etapa următoare, sâmbătă, de la ora 15.00, FC Bihor va juca acasă cu SCM Zalău, ocupanta locului al 3-lea.

FC Bihor: R. Bob – R. Gunie, D. Stan, D. Lupșe, L. Ioviță, Cl. Petruș, G. Cherman, I. Ban (88 Al. Popa), Ad. Popa (60 M. Hosu) , A. Gheorghiță (60 Fl. Drăgan), Sg. Jurj (73 R. Ardelean). Antrenor: Florin Farcaș
Clasament:
1. CSM Satu Mare 8 5 1 2 15-9 6 16
2. FC Bihor Oradea 8 5 1 2 17-14 3 16
3. SCM Zalău 8 5 0 3 13-7 6 15
4. CS Lotus Băile Felix 8 4 3 1 13-10 3 15
5. CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud 8 4 2 2 14-7 7 14
6. CS Minerul 1947 Ocna Dej 8 3 2 3 11-9 2 11
7. CSM Sighetu Marmaţiei 8 1 3 4 8-14 -6 6
8. CSM Victoria Carei 8 2 0 6 8-14 -6 6
9. FC CFR 1907 Cluj SA 2 8 1 3 4 5-12 -7 6
10. CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei 8 1 3 4 3-11 -8 4
Etapa viitoare:
Oct 21, 2022 15:00 CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – CSM Victoria Carei
Oct 22, 2022 15:00 CS Sportul 2007 Şimleu Silvaniei – CSM Sighetu Marmaţiei
Oct 22, 2022 15:00 FC CFR 1907 Cluj SA 2 – CS Minerul 1947 Ocna Dej
Oct 22, 2022 15:00 CSM Satu Mare – CS Lotus Băile Felix
Oct 22, 2022 15:00 FC Bihor Oradea – SCM Zalău
crisana.ro

About Author