Categories Tenis

Surpriză în primul joc la Turneul Campionilor

Rămas principalul favorit după retragerea lui Carlos Alcaraz, Rafael Nadal a pornit cu stângul Turneul Campionilor 2022, ibericul fiind învins de Taylor Fritz.

Rafael Nadal, înfrângere cu Taylor Fritz la Turneul Campionilor 2022
Cu doar un singur meci oficial jucat de la US Open (învins de Tommy Paul la Paris Masters), Nadal a arătat din plin că este departe de forma fizică pe care a avut-o în acest sezon (a câștigat totuși în 2022 Australian Open și Roland Garros).

Rafa a stat aproape de Fritz în primul set până în tiebreak, dar pe finalul manșei a fost trădat de serviciu. Americanul s-a impus cu 7-3.

Al doilea set a fost unul în care diferențele au fost și mai mari: Taylor a servit impecabil, iar de la retur a pus constant presiune pe Rafa.

Fritz a câștigat clar, scor 6-1, și a început cu o victorie importantă parcursul la Turneul Campionilor 2022.

Deși este conform locului ocupat în clasament principalul favorit la cucerirea trofeului, Nadal nu este recunoscut ca un bun jucător pe hard indoor, el nereușind de altfel să câștige vreodată în carieră Turneul Campionilor (are două finale, pierdute cu Federer și Djokovic).

Cum explică Nadal înfrângerea cu Fritz
„Am avut mult mai puţin timp decât el să fac ce vreau cu mingea. Am simţit că totul se mişcă atât de repede. În mod normal, aş fi încercat să revin la turnee mai mici, ai nevoie să câştigi câteva meciuri pentru a revenit în top după o perioadă de absenţă.

Aşa, atunci când întâlneşti jucători de top, te simţi mai în formă, ai mai multă încredere. Din păcate, nu s-a putut” – Rafael Nadal la conferinţa de presă de după partidă, citat de Eurosport.

„În cele mai multe puncte din meci, m-am aflat într-o poziţie defensivă. A fost dificil să evit acest lucru, pentru că aveam nevoie să fiu mai iute, mai rapid, dar nu am putut.

Acesta e jocul indoor, trebuie să gândeşti repede şi să te mişti în consecinţă. Dar, dincolo de problemele mele, Fritz a făcut un meci mare, a avut mai multă forţă în lovituri, s-a mişcat mai bine.

A servit excelent şi m-a ţinut constant sub presiune. A jucat foarte bine şi îl felicit”, a conchis Rafael Nadal.

În celălalt meci din grupa verde, Casper Ruud a trecut (7-6, 6-4) de Felix Auger Aliassime.

Rezumatul partidei dintre Nadal și Fritz

Turneul Campionilor 2022, componența grupelor
Grupa Verde
Rafael Nadal (1)

Casper Ruud (3)

Felix Auger-Aliassime (5)

Taylor Fritz (8)

Grupa Roșie
Stefanos Tsitsipas (2)

Daniil Medvedev (4)

Andrey Rublev (6)

Novak Djokovic (7).

De știut:

Primii doi clasați din cele două grupe se vor califica în semifinale, acolo unde se va juca după sistemul locul unu dintr-o grupă vs locul doi din cealaltă grupă.
Meciurile de la Turneul Campionilor se joacă după regula cel mai bun din trei seturi.
Turneul Campionilor – Recorduri
Cele mai multe titluri (la simplu): Roger Federer (6)
Cel mai în vârstă campion: Roger Federer, 30 de ani, în 2011
Cel mai tânăr campion: John McEnroe, 19 ani, în 1978
Cel mai bine clasat campion: Locul 1: Ilie Năstase (1973), Jimmy Connors (1977), Bjorn Borg (1979-80), John McEnroe (1984), Ivan Lendl (1985-87), Pete Sampras (1994, 1996-97), Lleyton Hewitt (2002), Roger Federer (2004, 2006-07), Novak Djokovic (2012, 2014-15) și Andy Murray (2016).
Cel mai slab clasat campion: Locul 12: David Nalbandian, în 2005.
Cele mai multe victorii: Roger Federer (59).

About Author