Categories Polo

Invinși în fața marii rivale din capitală

CSM Oradea a disputat primul meci din seria de trei consecutive cu rivala Steaua București. Vineri (25.11), în capitala României, cele două echipe s-au confruntat în Superliga Națională de polo pe apă – ediția 2022/23. Rezultatul final al unei partide echilibrate de la un capăt la celălalt a fost de 8-7 în favoarea militarilor. Scorul pe reprize: 3-3, 1-1, 3-2 și 1-1.

Partida a fost aprig disputată. Cele două protagoniste au mers cap la cap. Niciuna dintre protagoniste nu s-a putut desprinde pe tabela de marcaj. CSM Oradea a avut de mai multe ori avantaj minim, însă Steaua a reacționat de fiecare dată. Scorul la jumătatea întâlnirii a fost de 4-4.

Echilibrul s-a menținut și în secvența a 3-a. Oradea a condus cu câte un gol, dar Steaua a reacționat. Militarii au marcat, în penultima secundă a reprizei, pentru a trece pentru prima dată la conducere, scor 7-6, cu opt minute înainte de final.

Scorul a rămas neschimbat în primele patru minute din repriza a 4-a. Vlad Dragomirescu a punctat din superioritate numerică pentru a restabili egalitatea la 7. Vujkovic a marcat golul victoriei pentru Steaua București cu șapte secunde înainte de finalul partidei. Antrenorul Ciprian Cîmpianu a cerut timp de odihnă, dar timpul rămas pentru un ultim atac a fost insuficient pentru a restabili egalitatea.

Marcatorii echipei orădene au fost Mihnea Gheorghe – 2 goluri, Mateja Asanovic, Tiberiu Negrean, Istvan Szabo, Vlad Dragomirescu și Levente Vancsik – 1 gol fiecare. De la învingători s-a remarcat Nikola Moskon, autor a 4 goluri. Nebojsa Vuskovic și vlad Georgescu au marcat de câte 2 ori fiecare pentru Steaua.

Cele două echipe se duelează pe 30 Noiembrie anul curent, tot la București, în prima manșă din optimile de finală LEN EuroCup – ediția 2022/23. Returul va avea loc două săptămâni mai târziu la Oradea.

About Author