Categories Tenis

Româncele intră în horă la Australian Open

Jucătoarea română de tenis Irina Begu, cap de serie numărul 27, o va întâlni pe chinezoaica Saisai Zheng în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi la Melbourne.

Begu (32 ani, 28 WTA) a întâlnit-o până acum de trei ori pe Zheng (28 ani, fără clasament mondial la simplu), având o singură victorie, anul trecut, în primul tur la Melbourne Summer Set 1, cu 3-6, 7-5, 6-4. Zheng s-a impus în primele două confruntări directe, în 2013 la Ningbo (China), cu 6-4, 6-1 în primul tur, şi în 2019 la Hua Hin (Thailanda), cu 6-2, 6-4, în optimi.

Sorana Cîrstea (32 ani, 43 WTA) o va înfrunta în prima rundă la Melbourne pe incomoda jucătoare kazahă Iulia Putinţeva (28 ani, 51 WTA), în faţa căreia a pierdut trei din cele cinci meciuri directe. Putinţeva are ascendentul ultimelor două dueluri, câştigate în 2018 (Istanbul) şi 2019 (Nurnberg).

Ana Bogdan (30 ani, 61 WTA) va primi replica maghiarei Anna Bondar (25 ani, 79 WTA), pe care a învins-o în 2019, în primul tur la Istanbul, cu 2-6, 6-3, 6-3.

Jaqueline Cristian (24 ani, 143 WTA) va avea una dintre cele mai dificile adversare, americanca Jessica Pegula (28 ani), a treia favorită, aceasta fiind prima lor confruntare.

Patricia Ţig (28 ani), aflată pe locul 790 în lume (clasament protejat), va avea un meci dificil cu chinezoaica Shuai Zhang (33 ani, 24 WTA), cap de serie numărul 23.

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu o va întâlni în primul tur pe cehoaica Marie Bouzkova, a 25-a pe lista capilor de serie, în timp ce britanica de origine română Emma Răducanu o va înfrunta pe germanca Tamara Korpatsch.

România participă cu cinci jucătoare la Australian Open, după ce Simona Halep a fost suspendată provizoriu după un test antidoping pozitiv la US Open, iar Gabriela Ruse, Irina Bara, Gabriela Lee şi Alexandra Cadanţu-Ignatik au eşuat în calificări.

About Author