Categories Fotbal

Echipa comunei Sânmartin a triumfat în finala pe Bihor

 

Cocheta bază sportivă din comuna Olcea a găzduit duminică, 19 martie 2023, finala fazei judeţene a Cupei Satelor la fotbal. Au fost prezente cele trei echipe calificate în ultimul act: campioana en titre, Sânmartin, alături de echipa comunei Tinca, dar şi reprezentanta comunei gazdă, Olcea.

S-a jucat în sistem fiecare cu fiecare pe durata a 30 de minute, conform regulamentului competiţiei. Sânmartinul şi Olcea au învins cu acelaşi scor, 4-0, echipa din Tinca, astfel că meciul direct a stabilit câştigătoarea fazei judeţene. Laureata primelor două ediţii ale Cupei Satelor organizate la nivelul judeţului Bihor, echipa comunei Sânmatin (formată în exclusivitate din jucători legitimaţi), a triumfat şi în finala din acest an în faţa gazdelor de la Olcea, după un meci frumos în care ambiţia şi dăruirea copiilor a ieşit în prim plan.
Festivitatea de premiere a fost oficată de Petru Boros, secretarul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Bihor, care le-a înmânat participanţilor câte o cupă şi diplomă, dar şi câte trei mingi oferite de Federaţia Română de Fotbal (pentru înscrierea în competiţie pe platforma impreunasuntemfotbal.ro). Finalistele au putut păstra şi vestele de departajare imprimate cu logo-ul Cupei Satelor, care au fost oferite de către FRF pentru desfăşurarea competiţiei.
Secretarul AJF Bihor a transmis mesajul preşedintelui Radu Bitea către toţi participanţii la ediţia din acest an a Cupei Satelor, subliniind faptul că această competiţie este un proiect de suflet al administraţiei FRF, şi al preşedintelui Răzvan Burleanu, având ca scop depistarea tinerelor talente din mediul rural, mai ales în localităţile care nu au echipe înscrise în campionatele organizate de AJF-uri. „Dincolo de rezultatele finale care au stabilit o ierarhie, considerăm că toţi copiii care au participat la acest turneu sunt câştigători. Sperăm ca materialele sportive oferite finalistelor să contribuie la dezvoltarea activităţii fotbalistice la nivelul localităţilor, ducând la creşterea numărului de tineri care vor practica fotbalul în mod organizat, iar peste câţiva ani să revedem mulţi dintre aceşti copii, evoluând pentru cluburi profesioniste” – a concluzionat Petru Boros.
Oficialii AJF Bihor au acordat şi o diplomă pentru echipa AS Olcea şi Primăria Comunei Olcea în semn de mulţumire pentru organizarea finalei judeţene.
Echipa comunei Sânmartin a câştigat a treia oară consecutiv (2019, 2022, 2023), faza judeţeană a Cupei Satelor urmând să reprezinte Bihorul la faza naţională. La ediţia de debut a Cupei Satelor, echipa din Sânmartin a încheiat pe podium (locul 3) finala găzduită de localitatea Cumpăna (judeţul Constanţa), în timp ce anul trecut a ajuns până la faza regională.
Rezultate consemnate:
Comuna Olcea – Comuna Tinca 4-0 (marcatori: Laurenţiu Boţoc 2, Lucian Boţoc 2)
Comuna Sânmartin – Comuna Tinca 4-0 (marcatori: Sera, Ungur 2, Olaru)
Comuna Sânmartin – Comuna Tinca 3-0 (Serac, Vasilescu 2)
Au arbitrat: Răzvan Necşoiu şi Osaczky Balazs (ambii din Oradea). Observator: Florin Marian (Oradea).
Loturile echipelor finaliste:
Comuna Sânmartin: Paul Boloş, Tudor Ciorba, Abel Popovici, Adrian Serac, Darius Vasilescu, Rareş Ungur, Elias Olaru, George Andor, Răzvan Blaj, Benyö Alexandru, Darius Brata, Raffaele Rogojan. Antrenori: Petre Ardelean şi prof. Eugen Ilisoi.
Comuna Olcea: Eugen David, David Codrean, Daniel Tipiş, Marik Pătroiescu, Adelin Boţoc, Patric David, Ianis David, Şerban David, Claudiu Popa, Alin Duma, Lucian Boţoc, Laurenţiu Boţoc, Gabriel Covaci. Antrenori: Florin Haş şi Cristian Roman.
Comuna Tinca: Oliver Nadiş, David Pavel, Mario Şovrea, Lucas Groza, Andrei Sturz, Vasile Covaci, Alejandro Luca, David Fechete, David Barna, Cătălin Ghitea, Ianis Jurcuţa. Antrenor: prof. Popa Florin.

About Author