Categories Tenis

O nouă ascensiune a Soranei Cîrstea

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Reus (Spania), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, după ce a învins-o în două seturi, cu 7-5, 6-4, pe slovaca Anna Karolina Schmiedlova.

Cîrstea (33 ani, 44 WTA), a doua favorită a competiţiei, s-a impus după o oră şi 42 de minute.Sorana a câştigat primul ghem al partidei, dar Schmiedlova a condus apoi cu 3-1. Cîrstea a câştigat trei ghemuri consecutive (4-3), iar apoi, deşi şi-a pierdut serviciul la 4-4, a reuşit să câştige primul set, cu 7-5.

Românca a avut 5-2 în actul secund, iar în cele din urmă s-a impus cu 6-4.Singurul duel anterior cu Schmiedlova s-a desfăşurat în 2014, la Pattaya (Thailanda), în primul tur, iar Sorana a câştigat cu 6-1, 6-3.

S. Cîrstea (foto) şi-a asigurat un cec de 3.478 de euro şi 29 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi jucătoarea americană Caty McNally (21 ani, 69 WTA), cap de serie numărul şapte, care a trecut de argentinianca Nadia Podoroska în trei seturi, cu 1-6, 6-4, 6-1.

About Author