Categories Tenis

Româncele și-au aflat adversarele la Wimbledon

Organizatorii turneului de Grand Slam de la Wimbledon, care va începe la 3 iulie, au efectuat vineri tragerile la sorți pentru tablourile de concurs.

În ordinea clasamentului mondial, Irina Begu (foto 29), Sorana Cîrstea (36), Ana Bogdan (61) și Jaqueline Cristian (133) sunt singurele reprezentante ale României pe tabloul de simplu la Wimbledon 2023.

Cap de serie 29, Irina Begu va evolua în runda inaugurală cu canadianca Rebecca Marino.

Sorana Cîrstea o va înfrunta în primul tur pe Tatjana Maria (Germania), cu un potențial meci în turul doi contra letonei Ostapenko.

Ana Bogdan va avea ca adversară o favorită, rusoaica Liudmila Samsonova, cap de serie 15.

A patra româncă de pe tablou, Jaqueline Cristian va debuta cu Lucia Bronzetti din Italia.

Cel mai așteptat meci din primul tur va fi cel dintre Venus Williams și Elina Svitolina, ambele fiind deținătoare de wild-card.

 

 

About Author