crisana.ro
AJF Bihor a stabilit programul competiţional al Ligii a IV-a, care şi în ediţia 2023-2024 este structurată pe două serii a câte nouă echipe. Campionatul va debuta pe 26-27 august, dar sezonul va fi deschis de Cupa României, pe 6 august.
Programul primei etape din eşalonul patru:
SERIA NORD
Slovan Valea Cerului – CS Diosig
Vulturii din Săcueni – CS Vadu Crişului
Foresta Tileagd – CS Oşorhei
Voinţa Cheresig – Unirea Valea lui Mihai
Crişul Aleşd stă.
SERIA SUD
CAO – Victoria Avram Iancu
Izvorul Cociuba Mare – CSM Olimpia Salonta
Unirea Roşia – Viitorul Dobreşti
CSO Ştei – CS Bihorul Beiuş.
AS FC Universitatea Oradea stă.
Sezonul regular se va disputa tur-retur până în 10 decembrie, pentru ca în primăvară să continuie cu un play-off cu opt echipe (primele patru clasate din fiecare serie care vor porni de la zero puncte) şi play-out (pe două serii, cu menţinerea punctajului acumulat la finalul primului tur). Echipele din play-off şi primele trei clasate din play-out, alături de două echipe promovate din Liga a V-a vor alcătui o singură serie de 16 echipe în ediţia 2024-2025. Vor retrograda ultimele două clasate din fiecare serie play-out.
Ţintarul Ligii a V-a, care va debuta şi ea pe 26 august-27 august, va fi stabiliit în perioada următoare. Faţă de echipele care au încheiat campionatul, în Liga a V-a au apărut două echipe noi, CSC Hidişelul de Sus şi ACS Transilavania Academy Oradea.