Categories Baschet

Noi achiziții în dreptul CSM Oradea

baschet.ro

CSM Oradea continuă să își întregească lotul pentru stagiunea 2023/24. Nijal Pearson (foto), baschetbalist ce a evoluat în Bundesliga sezonul trecut, sosește la vicecampioana României, bifând astfel a treia țară în care evoluează pe Bătrânul Continent. Informația oferită inițial de basketballnewsro pe rețelele de socializare a fost confirmată ulterior și de către sursele noastre.

Pearson și-a petrecut ultimele două sezoane în Germania, la Rostock Seawolves. Primul său an alături de această formație a fost în eșalonul secund al campionatului german și a culminat cu promovarea echipei. Ajuns în Bundesliga, americanul de poziția trei în vârstă de 25 de ani a jucat în 30 de partide, în care a avut medii de 11.1 puncte, 5.7 recuperări și 2.4 pase decisive.

Procentajele sale în stagiunea anterioară au fost de 44% din acțiune, 33% de la distanță și 66% de la linia de libere. La nivel profesionist, Nijal nu a avut niciodată un procentaj mai mare de 33% din spatele arcului de cerc. În Europa, el a mai jucat la Roanne, în Franța și la Lahti Basketball, în Finlanda.

În NCAA, Pearson a reprezentat echipa colegiului Texas State. De asemenea, el este originar din Texas, fiind al patrulea jucător al Oradiei născut în acest stat, după Toddrick Gotcher, Kris Richard și Erick Neal. Trebuie menționat că Richard și Pearson sunt verișori.

La momentul de față, lotul Oradiei îi conține pe Nijal Pearson, Erick Neal, Toddrick Gotcher, Donatas Tarolis, Nikola Markovic, Kris Richard, Bobe Nicolescu, Tudor Gheorghe, Enzo Vescan, Luca Năstruț și Cătălin Baciu.

About Author