Categories Baschet

O nouă prestație încununată cu succes

CSM CSU Oradea a depășit Szolnoki Olajbanyasz, scor 85-63, într-un meci din presezon. Acesta a avut loc duminică (03.09), la Arena Antonio Alexe din Oradea, în prezența unui public consistent, în număr de aproximativ 1.500.

Jocul a fost controlat în întregime de roș-albaștri. Aceștia au deschis partida mult mai bine decât formația adversă și s-au instalat la conducere, desprinzându-se la nouă lungimi în primul sfert. Ecartul a continuat să crească, diferența ajungând la 16 lungimi, scor 45-29, după 20 minute.

Oradea a înscris primele zece puncte ale reprizei secunde și s-a desprins la peste 30 puncte pe parcursul secvenței a 3-a, scor 69-38. Spre finalul jocului ecartul a mai scăzut pe fondul relaxării și a adâncirii rotației. Important de precizat este și faptul că Szolnok a evoluat în doar trei jucători străini, în condițiile în care dispune de cinci astfel de sportivi.

Donatas Tarolis a totalizat 20 puncte, 4 recuperări ofensive, Toddrick Gotcher a adăugat 13 puncte, iar Erick Neal, Nijal Pearson și Lennard Freeman au terminat cu câte 10 puncte marcate, cel din urmă având și zece recuperări. De cealaltă parte, Tamas Pallai și Dustin Thomas au avut câte 12 puncte fiecare pentru Szolnok.

CSM CSU Oradea a fost lipsită și la acest meci de serviciile lui Luca Năstruț, accidentat.

Următoarele partide ale CSM CSU Oradea sunt programate pe 6 și 8 Septembrie, în cadrul turneului memorial Antonio Alexe. Evenimentul se va desfășura la Oradea Arena, iar intrarea publicului va fi liberă.

About Author