Categories Handbal

De vineri, echipa de handbal a revenit la antrenamente

Echipa de handbal CSM Oradea începe pregătirile pentru faza a 2-a din Divizia A – ediția 2023/24. Formația antrenată de către Cosmin Liberț și Dan Pițigoi va evolua în grupa valorică principală, luptând pentru promovarea în primul eșalon handbalistic al României.

Reunirea echipei a fost programată vineri (05.01). Handbaliștii au beneficiat de o pauză de trei săptămâni, după ce s-au clasat pe locul 3 în Seria A din Divizia A, bifând 10 victorii din 14 apariții. În primele zile echipa va efectua un singur antrenament, pentru reacomodare la efort. Începând de săptămâna viitoare, sportivii CSM-ului vor avea zile cu câte două antrenamente, incluzând pregătire fizică și specifică. Roș-albaștrii se vor antrena în Arena Antonio Alexe.

CSM Oradea se va confrunta în grupa principală din cel de-al 2-lea eșalon valoric al handbalului masculin din țara noastră cu CSM Odorheiu Secuiesc, CSM Reșița, CSM Făgăraș, CSM Alexandria, CS Medgidia, CSO Teutonii Ghimbav și CSU Galați.

Informații referitor la program, precum ordinea meciurilor și datele de disputare ale acestora urmează să fie făcute publice de către organizatorul competiției, Federația Română de Handbal. Primul meci oficial se va desfășura în luna Februarie anul curent.

About Author