Victorie cu 1-0 după prelungiri şi calificare în finala barajului!
Fotbaliştii de la FC Bihor Oradea au reuşit să se califice în finala barajului de promovare în Liga a II-a, după ce sâmbătă seara, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, au învins cu scorul de 1-0 echipa ACSO Filiaşi, în manşa retur a semifinalelor. Jocul a avut nevoie de prelungiri, pentru că după timpul regulamentar de 90 de minute de joc scorul a fost egal 0-0.
Golul victoriei şi al calificării l-a reuşit Răzvan Gunie, care a marcat în minutul 111. De menţionat că acest gol este cu atât mai important pentru el, cu cât el a intrat în acest meci după foarte mult timp în care nu a jucat, din cauza unei accidentări.
Încă dinainte de a începe jocul, fotbaliştii de la FC Bihor au putut simţi susţinerea publicului spectator, care la acest meci a creat o atmosferă cum de mult nu s-a mai întâlnit la Oradea, „de la acel joc de baraj cu Oţelul Galaţi, când FC Bihor avea să promoveze în Liga I”, după cum a apreciat antrenorul Florin Farcaş la finalul partidei. De altfel, cu toţii, atât jucătorii cât şi antrenorii şi preşedintele George Tătar au ţinut să mulţumească publicului spectator pentru susţinerea pe care a acordat-o echipei orădene în acest joc.
Jocul în sine a fost unul încrâncenat, ambele echipe au evoluat cu ardoare, fiind dornice de a trece în faza finală a barajului. Dacă în prima repriză s-au consemnat ocazii la ambele porţi, în partea a doua roş-albaştrii au stat mai tot timpul în jumătatea adversă, dar nu au reuşit să desfacă defensiva formaţiei doljene, care s-a apărat foarte bine. În prelungiri însă, o centrare a lui Alex Băican de pe stânga şi o reluare cu capul a lui Răzvan Gunie au făcut ca tabela să se deblocheze şi publicul orădean să ajungă în delir.
Filmul jocului:
Primul şut pe poartă s-a consemnat în minutul 14, când Florin Chitaş de la FC Bihor a trimis periculos, dar a scos portarul Yanis Găgeatu.
În minutul 23, oaspeţii au avut o primă ocazie, dintr-o lovitură liberă, expediată de la 23 de metri, dar a scos portarul Mihai Pînzariu în corner. Apoi, un minut mai târziu, tot cei de la Filiaşi s-au aflat în ofensivă, iar David Stăiculescu a reluat cu capul, dar pe lângă poartă.
În minutul 32 a fost rândul orădenilor să atace şi să expedieze un şut prin Andrei Moga, de la marginea careului, dar respins de portar în corner. Au urmat alte două minute cu ocazii pentru bihoreni, însă şutul şi Sergiu Ciocan (în minutul 33) a fost scos de portar în corner, iar Adrian Gîdea a trimis pe lângă bară, un minut mai târziu.
În repriza a doua FC Bihor a dominat teritorial, s-a aflat mai mereu în ternul advers, dar nu a reuşit să găsească drumul spre gol. În minutul 53, Andrei Moga e expediat un şut de la 23 de metri, dar a reţinut portarul Gageatu. Un minut mai târziu, Chitaş i-a trimis în careu lui Sergiu Jurj, dar a reţinut din faţa acestuia portarul advers.
Singura ocazie a formaţiei doljene din repriza a doua s-a petrecut în minutul 57, când, în urma unei lovituri de colţ, mingea a fost reluată cu capul peste poartă.
În minutul imediat următor însă, Sergiu Jurj a irosit o ocazie foarte bună. El a recuperat un balon la marginea careului, a intrat în suprafaţa de pedeapsă şi, deşi a avut un culoar bun spre poartă, s-a uitat după un coechipier, timp în care i-a sărit mingea, iar oaspeţii s-au repliat şi au îndepărtat pericolul.
Cea mai spectaculoasă ocazie s-a petrecut în minutul 70, când Adrian Gîdea a prins un şut foarte bun de la 25 de metri, dar a scos portarul advers în corner, de la vinclu.
Ultima ocazie din timpul regulamentar de joc s-a consemnat în minutul 87, când Sergiu Jurj a reluat cu capul pe lângă bară.
Revenire spectaculoasă a lui Răzvan Gunie
În minutul 90+2, Florin Farcaş l-a aruncat în teren pe Răzvan Gunie, un jucător care nu a mai evoluat de ceva timp, din cauza unei accidentări. Dorinţa şi ambiţia acestuia s-au făcut simţite însă în cele două reprize de prelungiri care au urmat. Mai întâi, în minutul 95, el a trimis peste poartă, iar apoi, în minutul 111 a reuşit golul.
Alex Băican a centrat perfect de pe partea stângă, la bara a doua, iar Răzvan Gunie a reluat cu capul din 4 metri şi l-a învins pe portarul echipei din Filiaşi. A fost momentul când tribunele „au luat foc”, suporterii orădeni fiind în delir, după această reuşită, care a deblocat tabela.
Au urmat încă 10 minute, în care suporterii orădeni au cântat şi au încurajat echipa orădeană, iar aceasta le-a adus la final victoria cu 1-0 şi calificarea în finala barajului.
După ultimul fluier, jucătorii şi staff-ul tehnic al echipei orădene s-au bucurat alături de public şi galerie.
FC Bihor Oradea – ACSO Filiaşi 1-0 (0-0, 0-0), după prelungiri
A marcat: Răzvan Gunie (min. 111)
FC Bihor: M. Pînzariu – C. Jurj, Cs. Preklet, Al. Băican, Al. Stoian – Ad. Gîdea (min. 90+2 R. Gunie), R. Farcaș – cpt. (103 L. Ioviță), An. Moga (73 A. Vînău) – Sg. Ciocan (min. 67 M. Hosu), Sg. Jurj (min. 66 L. Tincău) şi Fl, Chitaș (min. 103 B. Vasile). Antrenor: Florin Farcaș
ACSO Filiași: Y. Gageatu – Al. Armășelu (min. 46 D. Guță, min. 116 V. Foresti), M. Florea (min. 25 S. Popa), V. Vîlcică (min. 65 C. Dobre), Ed. Dina, D. Stăiculescu, Al. Mitulețu, D. Rogoveanu – cpt., R. Petre (min. 96 M. Duriță), D. Scuturoiu şi Al. Cioablă (min. 96 Al. Vulpe). Antrenor: Victor Naicu
Au arbitrat: Cătălin George Roman (Timișoara) – Casian Băla (Arad) şi Kopriva Tamas (Carei). Arbitru de rezervă: Cristian Codrea (Baia Mare). Observator arbitri: Mircea Ciglenean (Cluj-Napoca). Delegat joc: Cătălin Pașcanu (Cugir).
În finala barajului, FC Bihor va întâlni echipa timişeană CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, care în semifinale a trecut de Politehnica Timişoara, după ce a câştigat primul joc în deplasare cu 2-0 şi apoi a cedat acasă cu 0-1.
Prima manşă a finalei cu CSC Ghiroda şi Giarmata Vii se va desfăşura la Ghiroda, sâmbătă, 1 iunie, iar returul va avea loc la Oradea, miercuri, 5 iunie.