Ana Bogdan s-a calificat joi seară în turul trei la Roland Garros 2024, după ce a învins-o în două seturi pe Anastasia Pavlyuchenkova, scor 6-4, 6-4.
Jucătoarea clasată pe locul 64 în ierarhia WTA a făcut un nou meci bun și a trecut de Pavlyuchenkova (favorită 20 / finalistă la ediția din 2021), la capătul unui duel ce a durat o oră și 40 de minute.
Ana Bogdan a avut ceva emoții în primul set, când Pavlyuchenkova a revenit de la 3-0, dar în cele din urmă sportiva noastră a închis setul la 6-4.
În actul secund, jocul Anei a continuat să fie unul sigur, aceasta câștigând majoritatea punctelor cu primul serviciu.