Categories Fotbal

Egal norocos în urma a două penalty-uri acordate oaspeților

Rezultat de egalitate, 2-2, la Ghiroda, după un joc cu final tensionat!

Fotbaliştii de la FC Bihor au obţinut un rezultat de egalitate, sâmbătă seara, la Ghiroda, în prima manşă a finalei barajului de promovare, scor 2-2, în compania echipei locale CSC Ghiroda şi Giarmata Vii.
Meciul, care s-a desfăşurat pe Stadionul Emilian Pavel, în prezenţa a aproximativ 800 de spectatori, s-a încheiat cu scorul de 2-2, după ce la pauză gazdele conduceau cu 1-0, iar în repriza a doua şi-au mărit diferenţa la 2-0. Orădenii au revenit după ce au marcat în minutele 68 şi 82, ca urmare a unor lovituri de la 11 metri. Mai întâi a înscris golgheterul Sergiu Jurj, după care Florin Chitaş a adus egalarea.
Jocul a fost tensionat, în special în partea a doua, iar la final s-au consemnat şi anumite incidente, suporterii, dar şi oficiali a clubului gazdă apostrofându-i pe orădeni, dar şi pe arbitri, pentru cele două penalty-uri acordate.

Filmul jocului

Primii care au tras la poartă au fost orădenii, în minutul 4, prin Vadim Calugher, care a trimis de la marginea careului peste transversală. Apoi, două minute mai târziu, gazdele au replicat, când, după o centrare din stânga, Alexandru Popovici a trimis de la 12 metri, de asemenea, peste poartă. Patru minute mai târziu, la cealaltă poartă, Csaba Preklet a trimis cu capul din careu, dar a reţinut portarul Tudor Ciocan.
În minutul 14, căpitanul echipei din Ghiroda, Cosmin Mancaş a şutat din întoarcere, dar a reţinut portarul orădean Mihai Pînzariu. Goalkeeperul orădean avea să fie învins însă în minutul 27, când Alexandru Popovici a executat un corner de pe stânga, fundaşul Mircea Stupu a recentrat cu capul din 6 metri, iar David Popa a reluat din voleu, din faţa careului mic, în stânga portarului orădean care a fost bătut la această fază, scor 1-0.
După primirea golului, roş-albaştrii a replicat rapid, iar în minutul 29, Alexandru Stoian a reluat cu capul periculos din careu, mingea a lovit bara, dar apoi portarul Tudor Ciocan a reuşit să respingă de pe linia porţii.
Acţiunile orădenilor au continuat pe finalul primei reprize. Astfel, în minutul 41, Andrei Vînău a avut o bună acţiune individuală, a intrat în careu pe partea stângă, a trimis periculos la colţul scurt, dar portarul a reuşit să devieze pe lângă bară.
Prima repriză s-a încheiat cu un nou atac al bihorenilor, când, de la prima bară, Sergiu Jurj a trimis pe lângă poartă din 6 metri.
Acuzând o contractură, Sergiu Ciocan a fost schimbat la pauză. A intrat în locul său Răzvan Gunie.
Repriza a doua a început mai bine pentru gazde însă, care, în minutul 50, au avut o ocazie bună prin Gabriel Precup, dar şutul acestuia a fost respins în corner de Mihai Pînzariu.
În minutul 57, totuşi, cei de la Ghiroda au majorat scorul. Căpitanul Cosmin Mancaș a prins un șut foarte frumos de la 15 metri, la vinclu, iar Pînzariu a fost bătut a doua oară.
La acest scor, total nefavorabil pentru echipa sa, antrenorul orădean Florin Farcaș a făcut o dublă schimbare ofensivă, i-a introdus în teren pe Florin Chitaș și Luca Tincău, în locul lui Vadim Calugher şi a lui Adrian Gîdea. Acest lucru s-a văzut imediat, pentru că în minutul 68 orădenii au obţinut un penalty, după un fault a lui Rareş Butnăraşu asupra lui Luca Tincău. Gazdele au protestat, susţinând că faultul s-a petrecut în afara careului, însă arbitru Mihai Motan din Târgovişte a arătat punctul cu var de la 11 metri. Penalty-ul a fost executat de Sergiu Jurj, portarul a respins, dar atacantul orădean a urmărit şi a trimis în plasă, scor 2-1.
După înscrierea golului, orădenii au prins şi mai mult curaj, iar în minutul 75, Florin Chitaş a pătruns în careu pe partea stângă şi a şutat la colţul scurt, dar a respins portarul Tudor Ciocan.
În minutul 82, FC Bihor a mai obţinut un penalty, după o lovitură liberă executată de pe dreapta de Răzvan Gunie. Csaba Preklet a fost tras în careu de fundaşul central Mircea Stupu, care a primit al doilea cartonaş galben, implicit şi pe cel roşu. Lovitura de la 11 metri a fost executată de această dată de Florin Chitaş, care a transformat fără probleme, scor 2-2.
Incidente la final
Din acest moment, jocul a devenit şi mai tensionat, gazdele fiind nemulţumite de acordarea celui de-al doilea penalty şi pentru faptul că au rămas în inferioritate numerică. Ca urmare, în ultimele minute nu prea s-a mai jucat fotbal, au fost câteva meleuri, iar după fluierul final, atât suporterii cât şi oficialii clubului gazdă au protestat vehement la adresa arbitrilor, dar au avut şi cuvinte tăioase asupra reprezentanţilor clubului FC Bihor, inclusiv antrenorul Florin Farcaş fiind îmbrâncit în drumul către vestiare de un oficial al clubului din Ghiroda. Au intervenit forţele de ordine şi reprezentanţii Jandarmeriei, care au gestionat situaţia pentru a se potoli spiritele.
La finalul jocului, reprezentanţii clubului FC Bihor s-au arătat total nemulţumiţi de organizarea partidei, susţinând că şi crainicul stadionului, pe lângă încurajările normale ale echipei favorite, a incitat publicul, prin diferite remarci la microfon asupra arbitrului. De asemenea, portarul Mihai Pânzariu s-a plâns că a fost lovit cu picioarele de suporterii echipei gazdă.

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – FC Bihor Oradea 2-2 (1-0)
Au marcat: David Pop (min. 27), Cosmin Mancaș (min. 58) / Sergiu Jurj (min. 68) şi Florin Chitaș (min. 82 din penalty)
CSC Ghiroda și Giarmata Vii: T. Ciocan – I. Vasluian, R. Butnărașu, M. Stupu (min. 82 eliminat), M. Hecsko – Al. Popovici (min. 77 D. Coroiu), G. Precup, D. Pop, C. Mancaș – cpt. (min. 86 P. Jichici) – R. Trandu (min. 66 Ad. Popa) – Al. Buțu (min. 77 A. Datcu). Antrenor: Sorin Bălu
FC Bihor: M. Pînzariu – C. Jurj, Cs. Preklet, Al. Băican, Al. Stoian (min. 76 K. Gagyi) – V. Calugher (min. 612 Fl. Chitaș) R. Farcaș – cpt., An. Vînău – Sg. Ciocan (min. 46 R. Gunie), Sg. Jurj (min. 90+1 L. Ioviță) şi Ad. Gîdea (min. 61 L. Tincău). Antrenor: Florin Farcaș
Arbitri: Mihai Motan (Târgoviște) – Doru Zamfir (Slatina) şi George Suciu (Câmpia Turzii). Arbitru de rezervă: Marius Nechita Chioran (Florești – Cluj) Observator pentru arbitri: Marian Salomir (Cluj-Napoca). Delegat pentru joc: Valentin George Gîdea (București)
De menţionat că la partida de sâmbătă seara din judeţul Timiş au asistat şi circa 150 de suporteri ai formaţiei orădene.
Partida retur a finalei barajului de promovare în Liga a II-a, dintre FC Bihor şi CSC Ghiroda şi Giarmata Vii se va desfăşura la Oradea, la Stadionul Iuliu Bodola, miercuri, 5 iunie, de la ora 17:30, când practic se va decide învingătoarea şi echipa care va promova. Pentru acest duel, suporterii echipei orădene sunt îndemnaţi să fie prezenţi într-un număr cât mai mare în tribunele stadionului.

About Author