Categories Atletism

Orădeanul Laviniu Chiș pe locul secund la semimaraton

Bucureştiul a găzduit în acest weekend cel mai important eveniment de alergare din România, Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, ajuns la cea de-a 17-a ediţie. Maratonul a fost câştigat de Nicolae Alexandru Soare la masculin şi Sana Achahbar la feminin, scrie news.ro.
Peste 12.000 alergători au luat startul din Piaţa Constituţiei în cele 5 curse la Maratonul Bucureşti. Atât cursele competitive cât şi cele necompetititve au fost sold out.

Lista câştigătorilor de la această ediţie:
La cursa Maraton Raiffeisen Bank (42,197 km) proba masculin, primii trei au fost: Nicolae Alexandru Soare (România) cu timpul 02:20:29, pe locul 1, urmat de conaţionalul Alexandru Corneschi(România) cu timpul 02:22:42 şi Jesper Faurschou (Danemarca) cu timpul 02:23:05. La cursa Maraton Raiffeisen Bank (42,197 km) proba feminin, primele trei au fost: Sana Achahbar (Maroc) cu timpul 02:39:05, ea fiind, in acelasi timp si câştigătoarea Campionatului Mondial de Maraton Masters, urmată de Marinela Nineva (Bulgaria) pe locul 2, înregistrând timpul 02:44:21 şi Theodora Vasile din România, cu timpul 02:46:12 pe locul al 3-lea.

 

La cursa Semimaraton Autonom (21 km) proba masculin, primele trei locuri le-au revenit următorilor atleţi de elită: pe locul 1, Dragoş Luca Pop din România, cu timpul 01:06:35, urmat pe locul al 2-lea de Voulkos Charalampos (Grecia), cu 01:10:27 şi pe locul al 3-lea, Shvets Vyacheslav (Moldova), cu timpul 01:14:03. La cursa Semimaraton Autonom (21 km) proba proba feminin, primele alergătoare au fost: Ecaterina Cernat (România) terminând cursa pe locul 1 cu 01:16:31, urmată pe locul al 2-lea de către conaţionala Irina Popa cu timpul 01.24.03 şi românca Alexandra Ioniţă cu timpul 01:25:23.

La cursa de 10km Individual proba masculin, învingători au fost: Marian Coman (România), cu timpul 00:31:10 pe locul 1, urmat de Laviniu Chiş (România) cu timpul 00:31:40 pe locul 2 şi pe locul 3, Adrian Şchiopu (Moldova), cu 00:32:53. Cursa de 10km Individual Vodafone proba feminin, câştigătoarele au fost din România: Liliana Dragomir (România) a terminat cursa pe loc fruntaş cu timpul 00:35:51, urmată de Alice Perjoiu cu timpul 00:36:46 şi Mihaela Botnari (Moldova) cu 00:37:00. Cursa de 10km Vodafone scaune rulante a fost câştigată de către românii,Costin Comşa cu 00:17:25, Ioan Tudose cu 00:32:47 şi Dumitru Şandru cu 00:33:51.

About Author