Categories Polo

Doua repetiții utile în vederea confruntării cu Steaua de miercuri

CSM Oradea a învins Rapid București, scor 15-7, într-un meci din cadrul etapei a 7-a în Superliga Națională de polo pe apă – ediția 2024/25. Partida a avut loc vineri (29.11), la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea.

Partida a demarat favorabil feroviarilor. Aceștia au marcat primele trei goluri ale partidei. CSM-ul a reacționat și a terminat prima repriză în avantaj, scor 4-3. Echilibrul s-a menținut pe tabela de marcaj, scorul spre jumătatea celei de-a 2-a reprize fiind de 5-5. A urmat un forcing al gazdelor, care s-au desprins la 8-6 după 16 minute de joc.

Defensiva orădenilor a funcționat mult mai bine în partea a 2-a. Cu toate acestea s-a păstrat echilibrul, scorul la încheierea celei de-a 3-a reprize fiind de 10-7. Ultimul act a fost dominat de CSM Oradea, consemnându-se un parțial de 5-0.

Ivan Gusarov a înscris 5 goluri pentru CSM Oradea în acest meci. El a fost secondat de David Belenyesi, Filip Gardasevic și Tiberiu Negrean, toți cu câte 2 reușite, iar Mihnea Gheorghe, Levente Vancsik și Tomasso Insinna au marcat câte un gol fiecare. De cealaltă parte, Antun Goreta a înscris de 3 ori pentru Rapid București.

De asemenea, CSM Oradea a surclasat Sportul Studențesc, scor 29-6, în cadrul unui meci din etapa a 4-a în Superliga Națională de polo pe apă – ediția 2024/25. Scor pe reprize: 9-0, 8-1, 6-2, 6-3.

Partida a avut loc sâmbătă (30.11), la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea. Jocul a fost controlat în întregime de echipa pregătită de Petar Kovacevic și Ciprian Cîmpianu. CSM-ul a înscris primele 16 goluri ale confruntării. În cea de-a 2-a jumătate formația vizitatoare a găsit mai ușor drumul spre poarta orădeană.

Marcatorii CSM Oradea în această confruntare au fost: Filip Gardasevic – 6 goluri, Istvan Szabo și Nichita Ilisie – 5 goluri fiecare, Ivan Gusarov – 4 goluri, Richard Orsos – 3 goluri, David Belenyesi și Manuel Klutsch – 2 goluri fiecare, Tomasso Insinna și Adrian Pășcășuță – 1 gol fiecare.

De cealaltă parte, Patrick Manciu a înscris 3 goluri, alți trei jucători având câte o reușită pentru Sportul Studențesc.

Următorul meci al CSM Oradea este programat miercuri (04.12), ora 21:00, la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea. Adversar este Steaua București, meciul având caracter decisiv pentru calificarea între primele opt echipe ale Champions League.

About Author