Naţionala României a fost repartizată în Grupa H, alături de Austria, Bosnia-Herţegovina, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026, potrivit tragerii la sorţi efectuate, vineri, la Zurich.România nu s-a mai calificat la un turneu final al Cupei Mondiale din 1998.
Ultima ediţie, găzduită de Qatar, în 2022, a fost câştigată de Argentina.Campania de calificare la CM 2026 va debuta în Europa în martie 2025 şi se va încheia în noiembrie 2025.Câştigătoarele celor 12 grupe preliminare se vor califica direct la CM 2026. Pentru celelalte patru locuri disponibile pentru zona europeană se vor bate cele 12 formaţii clasate pe locul secund în grupe şi cele mai bine clasate câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, ediţia 2024-25, care nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor.
Marea problemă a României în preliminarii e legată de faptul că meciul România -Bosnia, din prima etapă, ar trebui să se dispute fără spectatori, în urma incidentelor de la partida cu Kosovo din Liga Națiunilor.Citeste toate stirile despre Grupa României pentru Campionatul Mondial 2026
„Stai să vedem. Deocamdată se discută la TAS care e situația. Din discuțiile avute acolo cu oamenii din conducerea UEFA, mi-au spus că și-au dat seama că cei din Kosovo au folosit acest meci pentru a-și rezolva o problemă politică, ceea ce nu este corect și nu este fair-play absolut deloc.
Sunt speranțe sigur. Nu ar fi plăcut să începem fără suporteri. Avem nevoie de suporteri, de stadion arhiplin, de entuziasm. Trebuie menținut entuziasmul față de echipa națională, iar pe fondul acestui entuziasm trebuie să mergem mai departe”, a spus Mircea Lucescu, conform sport.ro.