Categories Alte sporturi

Stadionul Tinretetului din Oradea își va schimba complet fața

ebihoreanul.ro

Baza Sportivă Tineretului din Oradea, situată în Calea Matei Basarab, ar urma să intre în modernizare. Primăria Oradea a început lucrările de proiectare în vederea modernizării arenei sportive care deserveşte şi Liceul cu Program Sportiv Bihorul.

„Pregătim documentaţiile”

„Pregătim documentaţiile pentru reabilitarea stadionului Tineretului. Acum suntem în faza DALI (n.r. care presupune obţinerea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Întreţinere) şi, fiind vorba de o clădire veche, încercăm să obţinem şi autorizaţia DTAC (n.r. Documentaţia Tehnică a Lucrărilor de Intervenţie premergătoare demersurilor pentru obţinerea autorizaţiei de construire)”, a declarat şeful Direcţiei Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, Lucian Popa, joi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Reprezentanţii municipalităţii au început proiectarea lucrărilor de reabilitare a bazei sportive pentru ca aceasta să poată fi dată în folosinţă odată cu viitorul stadion cu 16.000 de locuri din strada Făgăraşului.

 

Construcţia stadionului a fost scoasă la licitaţie la începutul acestei luni de către Compania Naţională de Investiţii cu termen de execuţie de doi ani. „Ne dorim ca peste trei ani, când ar putea fi gata noul stadion, să avem reabilitată şi baza sportivă Tineretului”, a spus Popa.

Reabilitat şi îmbunătăţit

În lipsa unui Studiu de Fezabilitate, directorul Lucian Popa, a evitat să menţioneze valoarea totală a lucrărilor de modernizare a stadionului Tineretului. „Deocamdată nu ştim cât ar putea costa. Abia acum încercăm să stabilim ce ne dorim să facem acolo”, a declarat Popa pentru BIHOREANUL.

 

Înainte de toate, intenţia municipalităţii este de a reabilita terenul de sport al bazei sportive. „Ne dorim un teren multi-funcţional, care să poată fi folosit nu doar pentru fotbal, dar şi pentru alte competiţii sportive – aruncarea suliţei, de exemplu, sau altele”, a spus directorul.

Reprezentanţii municipalităţii iau în calcul nu doar refacerea pistei pentru alergare din jurul terenului, ci şi extinderea la 9 a numărului de culoare care o formează, pentru a putea găzdui inclusiv competiţii internaţionale.

„La fel, dorim să creştem capacitatea tribunelor de la circa 1.000 de locuri, câte sunt în prezent, la 5.000 de locuri şi, mai ales, să amenajăm sub acestea, pe lung, o sală de antrenament. În atletism, dacă nu ai o sală indoor este complicat să faci antrenamente în timpul iernii”, a declarat Lucian Popa.

Reprezentanţii municipalităţii îşi doresc epuizarea etapelor de proiectare a investiţiei în prima parte a acestui an, pentru a putea căuta ulterior soluţii de cofinanţare a lucrărilor din fonduri europene.

About Author

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *