Moment istoric la Palatul Cotroceni. Gheorghe Hagi a fost decorat în urmă cu o oră cu cea mai importantă distincţie, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler. La aproape 24 de ani de la retragerea din cariera de fotbalist, Gheorghe Hagi a fost premiat în semn de recunoaştere pentru performanţele impresionante, dar şi pentru implicarea activă în popularizarea fotbalului în rândul generaţiilor tinere. Fostul mare fotbalist a fost însoţit la ceremonie de soţia şi fiica sa, iar din public au asistat nume mari precum Nadia Comăneci, Ilie Năstate şi Mircea Lucescu. Vizibil emoţionat, Gheorghe Hagi, a făcut şi câteva declaraţii imediat după decorare.
Înainte de Hagi să primească distincţia, au fost prezentate în sală imagini cu fostul fotbalist.
„Suntem astăzi împreună familie, prieteni, membri ai Generaţiei de aur, mari sportivi, pentru a celebra un fenomen al fotbalului românesc şi internaţional. A pus România pe harta fotbalului. Domnule Hagi, este o onoare pentru mine să vă ofer cea mai mare distincţie a statului român. Anul acesta aţi împlinit 60 de ani, dintre care 50 dedicaţi sportului. Aţi fost un erou pe teren, dar şi în lumea fotbalului. Generaţia de Aur a rămas pentru noi toţi o dovadă a ceea ce pute realiza când suntem uniţi. Sportul face parte din identitatea noastră naţională. România are o temelie solidă de mari performanţe sportive. Sunteţi o sursă de inspiraţie pentru întreaga naţiune. Vă mulţumim pentru tot ceea ce aţi oferit României şi pentru că ne-aţi învăţat ceea ce înseamnă să crezi, să lupţi şi să câştigi”, a spus Ilie Bolojan.
Extrem de emoţionat, Gheorghe Hagi s-a declarat fericit. „E o zi specială. Sunt onorat, sunt fericit, sunt împlinit pentru că am împlinit 60 de ani, 50 de ani am muncit ca să vină acest moment. Pe această cale mulţumesc preşedintelui României. Mulţumesc, România pentru această zi minunată. Muţumesc şi profesorilor care m-au aducat, colegilor. Avem nevoie de profesiori foarte buni. Şi cred că avem talent foarte mult în România”. Gheorghe Hagi i-a oferit preşedintelui o minge şi un tricou cu Hagi 10 şi cu autograf.