CS Vâlcea 1924 a obținut miercuri un succes uriaș în Liga Națională de baschet masculin, 79-78 în restanța cu liderul CSM Oradea.
Sala Sporturilor Traian a fost plină ochi miercuri la restanța ”lupilor negri” cu liderul din sezonul regular, CSM Oradea. Din echipa lui Arturo Alvarez au lipsit Gray și Cooper, iar orădenii care îl au pe bancă pe vâlceanul Cristi Achim erau favoriti.
Pe teren a fost însă un echilibru total, un show baschetbalistic de calitate, care a ținut cei 2000 de spectatori cu sufletul la gură. Debutul de partidă a fost acaparat de juniorul Blidaru, care a condus excelent atacurile Vâlcii.
După 10 minute, tabela arăta 22-22. În sfertul secund, Oradea a avut câteva momente bune, s-a desprins la 35-29, dar haita a revenit rapid. Cele două echipe s-au anihilat reciproc, iar tabela indica 37-37 la jumătatea partidei.
Sfertul al treilea a adus o ușoară desprindere a oaspeților. Astfel, Oradea intra în avantaj, 56-60 în actul decisiv. Vâlcea a revenit în ultimul sfert, în care a rămas fără Hudson, eliminat pentru al doilea fault tehnic.
Oradea l-a pierdut pe Luca Năstruț, care a suferit o accidentare care a părut destul de gravă. Cu Ty Sabin în zi de grație și cu trei români pe teren, Vâlcea a controlat finalul și a câștigat dramatic, 79-78. Bihorenii au avut ultimul atac, Pridgett a aruncat de la distanță, dar mingea a lovit inelul coșului.
Ty Sabin a fost MVP-ul partidei, adăugând 28 de puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive. Cornelis Hudson l-a urmat cu 25 de puncte și 6 recuperări.
Echipa finanțată de Consiliul Județean Vâlcea a urcat pe locul 2 în sezonul regular, cu un bilanț de 18 victorii și 5 înfrângeri. CSM CSU Oradea rămâne lider detașat, suferind la Rm. Vâlcea a doua înfrângere stagională.
Echipa lui Arturo Alvarez a învins în acest sezon cele mai bune echipe ale campionatului, U BT Cluj și CSM Oradea și începe să viseze tot mai mult la o semifinală și de ce nu, chiar la o medalie.