Categories Alte sporturi

Un nou premiu special în dreptul lui David Popovici

David Popovici a fost desemnat, sportivul anului la Gala „Campionii Natației 2024”, organizată de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM).

Evenimentul a celebrat rezultatele remarcabile ale sportivilor români într-un an excepțional pentru natația românească, încheiat cu succese istorice la Jocurile Olimpice de la Paris.

David Popovici a urcat pe scenă în ropotele de aplauze ale colegilor și oficialilor, fiind răsplătit pentru aurul cucerit la 200 m liber și medalia de bronz la 100 m liber, într-o competiție dominată de excelență. În discursul său, tânărul campion a transmis un mesaj emoționant, evidențiind importanța echipei și a familiei în drumul său spre performanță:

„Vreau să mulțumesc întregii mele echipe, pentru că nu ar fi fost posibil fără ei, fără familia mea, fără atâtea de multe lucruri care să meargă așa cum trebuie, dar clar nu ar fi mers nici fără munca și ambiția noastră colectivă. Aș vrea să felicit pe toată lumea din sală, pe toți ceilalți sportivi, dar mai ales înotătorii, care nu sunt prezenți cu noi aici. Dar ne vom întâlni de mâine, când încep Naționalele de la Otopeni”, a spus Popovici conform Agerpres.

 

Adrian Rădulescu, antrenorul anului: „E un premiu care aparține echipei”
Alături de Popovici, a fost premiat și Adrian Rădulescu, desemnat antrenorul anului 2024. Recunoscut pentru contribuția sa esențială la formarea și susținerea campionilor, Rădulescu a împărțit momentul cu întreaga sa echipă tehnică, pe care a invitat-o pe scenă:

„Mulțumesc pentru acest premiu, dar simt că el trebuie împărțit cum se cuvine. Fără echipa din spate, fără efortul zilnic al fiecărui membru, nu am fi ajuns aici. Este o muncă de echipă în fiecare zi”.

 

Camelia Potec: „2024, anul excelenței în natație”
Președinta FRNPM, Camelia Potec, a oferit o retrospectivă impresionantă a anului 2024, subliniind succesele sportivilor români la toate marile competiții internaționale. Potec a vorbit despre strategia pe termen lung, solidaritatea din interiorul federației și a amintit de onoarea de a organiza în august.

Campionatul Mondial de înot pentru juniori, la Otopeni:

„2024 va rămâne pentru noi un an al excelenței. Un an în care am privit trecutul cu respect, prezentul cu încredere și viitorul cu energie debordantă. Jocurile Olimpice ne-au adus lacrimi de bucurie, momente de glorie și o mândrie greu de spus în cuvinte”.

About Author

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *