Categories Alte sporturi

Vrei să faci sport într-un cadru organizat, Crișul oferă alternativa

prelure Victor Mihalcea
Am văzut multe la viața mea de om cu părul cărunt. Așa că trebuie să mă credeți pe cuvânt. Baza Sportivă Crișul este una dintre legendarele arene sportive ale orașului Oradea.
Poate n-o să mă credeți dar acolo au jucat campionii mondiali. Nu de minifotbal, că ei au venit să reinaugureze baza, acum câteva săptămâni.
În vremurile de odinioară acolo, pe acel teren (acum sunt două) au jucat campionii mondiali, cei de la handbal, monștri sacri. Acolo s-au jucat sute, dacă nu mii de meciuri de primă divizie, asta până la apariția Sălii Sporturilor (prin 1979).
Acum baza arată superb. Cum România a excelat în minifotbal, vă spun că n-am văzut nicăieri un gazon de o calitate mai bună. E bestial. Dacă nu mă credeți nici așa merită să-l vedeți. Mergeți și călcați pe el. Nu vă cer să jucați. Doar să-l testați, că pofta vine mâncând. A nai răsărit unul lângă el. Aceeași treabă.
Terenurile de tenis sunt acolo, Sunt perfecte. Aveți zona de relax, cu bar, vestiare și tot ce ține de activitatea sportivă dinainte și după joc. E într-o zonă perfectă, lipită de Palatul Copiilor, la 100 de metri de la Palatul Baroc, sau Gară, ușor accesibilă, cu locuri de parcare, cu spațiu mult. Inclusiv tribunele au fost restaurate, astfel că arena poate fi folosită pentru toate scopurile sportive asigurând și confortul spectatorilor,
Nu cu mult timp în urmă spuneam: „Nu se poate ca un asemenea loc să nu redevină un punct de atracție la doi pași de buricul târgului”. Și uite că s-a făcut.
Uneori o fotografie face cât 1.000 de cuvinte. Eu am postat mai multe. Dar una e fotografia și alta e să vezi cu ochii tăi… Nu sunt adeptul faptului că sportul de performanță e nu știu cum și nu știu ce. Dar mișcarea înseamnă viață. Despre asta este vorba.

About Author