Categories Polo

Cel mai vechi component al echipei, continuă încă un sezon

Tiberiu Negrean a semnat un nou angajament cu CSM Oradea. Sportivul în vârstă de 36 ani va evolua pentru echipa campioană a României, a cărei căpitan este, pentru cel de-al 4-lea sezon consecutiv, respectiv al 11-lea din carieră.

Negrean va fi în continuare căpitanul echipei CSM Oradea, formație la care a avut un impact major de-a lungul anilor și pe care a ajutat-o consistent. Dacă în trecut a fost un redutabil om de gol, Tibi este acum un lider în vestiar și în bazin, părând a înțelege cu exactitate rolul încredințat de antrenorul Petar Kovacevic în ambele faze ale jocului. De altfel, în meciul decisiv al finalei Superligii din sezonul 2024/25, Negrean a avut o contribuție statistică de excepție, demonstrând că atunci când echipa sa are nevoie, el poate să contribuie în faza de atac.

Sportivul originar din județul Cluj a mai jucat pentru formația de pe Crișul Repede în două perioade diferite. El măsoară 1.87 metri și are deja o experiență de aproape două decenii la nivel de seniori.

Negrean a deprins tainele jocului de polo pe apă alături de CSȘ Viitorul Cluj-Napoca, însă la vârsta de doar 12 ani a fost legitimat de Steaua București. Debutul său în primul eșalon al țării s-a consemnat la vârsta de doar 15 ani, alături de Voința Cluj (având dublă legitimare cu juniorii de la Steaua).

Ulterior a trecut la Rapid București, acolo unde a cunoscut consacrarea în Superliga Națională a României. El a devenit pentru prima dată cel mai bun marcator al campionatului României și a cucerit medalia de bronz alături de gruparea feroviară.

S-a întors apoi la Steaua București, unde a petrecut două sezoane, devenind de fiecare dată vicecampion național. A urmat transferul la CSM Oradea, acolo unde a obținut primele două titluri de campion național al României la nivel de seniori. Negrean a strălucit în acea perioadă și a reușit să atragă privirile echipelor de top din poloul european.

în vara anului 2011 a acceptat oferta echipei Szolnoki Vízilabda Sport Club, angrenată în redutabilul campionat din Ungaria. El a disputat finala campionatului și cupei alături de amintita grupare.

În 2013 s-a întors la Oradea, acolo unde a evoluat până în 2017. A ajutat la câștigarea altor două titluri naționale, dar și la calificarea CSM-ului în finala LEN EuroCup – ediția 2016/17.

Tibi a semnat în vara anului 2017 cu Wasserfreunde Spandau 04 Berlin, campioana și cea mai cunoscută echipă din poloul german. El a obținut calificarea între primele opt echipe ale LEN Champions League alături de gruparea din capitala Germaniei. El a revenit apoi în țară, jucând pentru Steaua București, cucerind noi titluri de campion al României.

În vara anului 2022 s-a întors la CSM Oradea, iar în sezonul 2024/25 a câștigat pentru a 5-a oară titlul de campion al României cu formația de pe Crișul Repede. De asemenea, a contribuit la calificarea echipei în sferturile de finală Waterpolo Champions League, o premieră absolută pentru o echipă de club din România.

About Author

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *