În perioada 29 octombrie – 01 noiembrie, localitatea Bolanos de Calatrava, Ciudad Real (Spania) va găzdui Campionatul European de Juniori și Seniori la Kempo.
Din delegația română, condusă de către președintele Federației Române de Kempo, dl. Amatto Zaharia fac parte și cinci sportivi legitimați la Clubul Sportiv Crișul Oradea (director Pető Dalma Csilla), care vor concura la mai multe probe competiționale, Cotuț Răzvan Daniel la seniori masculin -80 kg la semi-kempo și full-kempo, Sferle David David Dumitru la senior +95 kg la semi-kempo și knockdown respectiv submission, Cotuț Denisa Andrada la senior feminin -60 kg la semi-kempo și full-kempo, (cei trei fiind pregătiți de către antrenorul Tulkos Romeo), Gavriluț Rareș Casian la senior -95 kg la probele de semi-kempo, full-kempo, knockdown și submission (instructor Magyar Zsolt), respectiv Tiponuț Maya la junior feminin -55 kg la semi-kempo și full-kempo (instructor Cotuț Denisa Andrada).
“S-a încheiat cu succes perioada de pregătire a sportivilor, pe care în mare parte am efectuat-o împreună. Consider că cei cinci sportivi își vor atinge vârful de formă în zilele de competiție, în care vor concura. Pe tot parcursul pregătirii fiecare sportiv a conștientizat faptul că această competiție este una cu greutate, tocmai din acest motiv periodizarea lor a fost respectată cu strictețe. Denisa, David și Răzvan sunt multipli campioni internaționali, așadar am așteptări mari de la ei, bucurându-mă și de faptul că din membrii lotului fac parte și doi sportivi noi, Tiponuț Maya și Gavriluț Rareș, în performanța cărora sunt încrezător, cunoscându-i sunt convins că ne vor surprinde în mod plăcut. ” – Tulkos Romeo , președinte Asociația Județeană de Kempo Bihor.
