CSM Oradea a remizat cu CSM Făgăraș, scor 31-31, la prima apariție pe teren propriu în anul calendaristic 2026. Meciul contând pentru etapa a 13-a din Seria C a Diviziei A la handbal masculin – ediția 2025/26, a avut loc sâmbătă (24.01), la Arena Antonio Alexe.
Prima repriză a fost la discreția gazdelor. Cu două excepții, când s-a consemnat egalitate, CSM-ul a fost la conducere în permanență. În două situații orădenii au condus cu cinci lungimi, dar la pauză scorul era de 17-14.
Partida a 2-a a fost mai echilibrată. S-au consemnat patru situații consecutive de egalitate, dar elevii lui Cosmin Liberț s-au desprins la patru goluri în minutul 51 al întâlnirii. CSM Făgăraș nu a renunțat și a înscris de cinci ori în succesiune pentru a prelua pentru prima dată conducerea, scor 29-30, la intrarea în ultimele două minute. Finalul a fost cu suspans, Darius Ungureanu salvând un punct pentru amfitrioni cu patru secunde rămase din timpul de joc.
Alin Calman a avut 6 goluri, Paul Oargă, Darius Ungureanu și Ianus Dumitrescu au înscris de câte 5 ori, iar Adrian Urdă și Benjamin Szabo au punctat de câte 4 ori pentru CSM Oradea. Remus Chiș și Csongor Szasz au avut câte o reușită pentru gazde. Adrian Pasere a replicat cu 11 goluri pentru CSM Făgăraș.
Aceasta a fost a 3-a confruntare directă între cele două echipe în sezonul 2025/26. CSM Făgăraș a învins în duelul direct din tur, CSM Oradea revanșându-se în Cupa României.
CSM Oradea are asigurat locul 1 la încheierea Seriei C, fiind calificată în playoff. Cu o etapă rămasă de disputat, echipa lui Cosmin Liberț și Dan Pițigoi are 28 puncte. În schimb, CSM Făgăraș coboară pe locul 3, având 22 puncte. Locul 2 revine lui Poli Timișoara Div A, cu 24 puncte.
În ultima etapă, pe 31 Ianuarie anul curent, CSM Oradea evoluează în deplasare cu CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu.