FC Bihor Oradea a obținut sâmbătă calificarea matematică în play-off-ul Ligii 2, după remiza spectaculoasă, scor 2-2, înregistrată pe Stadionul „Iuliu Bodola” în fața formației Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, într-un meci disputat în prezența a peste 4.000 de spectatori.
Partida a fost una dramatică, echipa orădeană reușind să revină de la 0-2. Oaspeții au deschis scorul în minutul 12, printr-un autogol al lui Peter Gal-Andrezly, iar în minutul 72 Boris Cmiljanic a majorat avantajul formației din Sfântu Gheorghe.
FC Bihor nu a renunțat însă la luptă și a redus din diferență în minutul 83, când Ioan Filip, urcat în atac, a finalizat spectaculos de la aproximativ 12 metri. Egalarea a venit în prelungiri, în minutul 90+3, când Ioan Hora a transformat un penalty și a adus punctul care asigură calificarea echipei orădene în play-off-ul Ligii 2.
Înaintea startului partidei a avut loc și un moment festiv. Conducerea clubului FC Bihor, prin președintele George Tătar, i-a acordat o plachetă lui Ionuț Ban, în semn de apreciere pentru întreaga activitate desfășurată în tricoul roș-albastru. Fostul fundaș stânga al echipei orădene s-a retras din activitate în această iarnă din cauza unor probleme medicale și a dat lovitura simbolică de începere a jocului.
La finalul partidei, antrenorul principal Erik Lincar a evidențiat determinarea jucătorilor săi și spiritul de echipă care a dus la această performanță.
„Mă bucur foarte mult pentru jucătorii mei. În fotbal nu există limite, iar ei trebuie să creadă în potențialul lor. Ei sunt cei care au făcut aceste 39 de puncte și au demonstrat că formează un grup puternic”, a declarat tehnicianul echipei orădene.
La rândul său, președintele clubului FC Bihor, George Tătar, a subliniat importanța acestui rezultat.
„A fost un meci foarte greu, împotriva unei echipe puternice precum Sepsi. Chiar dacă s-a terminat la egalitate, acest rezultat ne asigură matematic calificarea în play-off, un obiectiv foarte important pentru FC Bihor Oradea. Este meritul întregii echipe – jucători, staff și suporteri – iar energia fanilor ne-a împins din nou înainte”, a declarat George Tătar.
În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, FC Bihor Oradea va evolua în deplasare, pe terenul liderului Corvinul Hunedoara, la finalul săptămânii viitoare.