Echipa engleză Manchester United l-a demis pe antrenorul portughez Ruben Amorim, la o zi după meciul încheiat la egalitate duminică, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea Leeds United, în etapa a 20-a din Premier League.Pe Elland Road, gazdele au deschis scorul, în minutul 62, prin Brenden Aaronson. Amorim a mutat imediat, aruncându-l în joc pe Zirkzee, un minut mai târziu, iar olandezul a dat pasa decisivă pentru golul egalizator marcat de Matheus Cunha, în minutul 65.
Scorul final a fost Leeds United – Manchester United 1-1, iar mancunienii au bifat al şaptelea meci fără înfrângere, consecutiv, dar trebuie precizat că cinci dintre aceste partide s-au încheiat la egalitate. Manchester United ocupă locul 6 în clasament, cu 31 de puncte.
Nemulțumiți de parcursul echipei, șefii lui Manchester United au luat luni dimineață decizia de a renunța la Ruben Amorim.Scoțianul Darren Fletcher (41 de ani), fost jucător pe Old Trafford, îi va locul lui Amorim ca antrenor interimar, probabil până la finalul sezonului.Traiesti pe pilot automat? Trafic. Job. Scroll. Somn. Preia controlul.Conform BBC Sport, clubul a considerat că nu au existat dovezi suficiente de evoluţie sau progres în acest sezon sub conducerea lui Amorim.
Antrenorul (foto) în vârstă de 40 de ani a fost numit în noiembrie 2024 şi a câştigat 25 din cele 63 de meciuri pe care le-a condus la cârma „Diavolilor Roşii”.
Mandatul de 14 luni al lui Amorim este cel mai scurt mandat al unui antrenor principal la United de când David Moyes a fost demis după doar opt luni de la preluarea funcţiei, în 2014.