Categories Fotbal

Cupa Italiei, o nouă reușită în dreptul lui Cristian Chivu

Cristi Chivu a cucerit și al doilea trofeu al sezonului pe banca lui Internazionale Milano. Echipa românului s-a impus în finala Cupei Italiei în fața lui Lazio, chiar pe Stadio Olimpico din Roma, scor 2-0, iar fostul căpitan al naționalei României și-a trecut în cont eventul la primul sezon pe banca echipei nerazzurre.

Cristi Chivu a avut un prim sezon de vis pe banca lui Inter, acolo unde a fost instalat ca antrenor în vara trecută. Acum o săptămână și jumătate, românul își trecea în cont titlul de campion în Serie A, iar astăzi a bifat eventul după ce a câștigat și Cupa Italiei.
Nerazzurrii s-au impus în marea finală cu Lazio de pe Stadio Olimpico, scor 3-0, grație autogolului lui Adam Marusic și a reușitei semnate de Lautaro Martinez.

Cristi Chivu a dat-o ca exemplu pe Nadia Comăneci după ce a luat Cupa cu Inter! „10 cu felicitări”
acum 37 minute
Începutul meciului i-a aparținut în totalitate lui Inter, care a avut o posesie de 80% după primele 10 minute. Deschiderea de scor a venit în minutul 14. Federico Dimarco a centrat dintr-un corner de pe partea dreaptă, iar Adam Music și-a deviat mingea în propria poartă.
Echipa lui Chivu și-a dublat avantajul cu 10 minute înainte de pauză, în urma unei greșeli uriașe în defensiva lazialilor. Dumfries a recuperat mingea în apropierea careului advers și a trimis în fața porții pentru Lautaro Martinez, care a avut de îndeplinit o simplă formalitate și a făcut 2-0.
După dubla din ultimul act din 2023 împotriva Fiorentinei, Lautaro Martinez a ajuns la 3 goluri în finalele Cupei Italiei. E cel mai bun marcator al lui Inter în această fază, la egalitate cu Hernan Crespo și Julio Cruz.
Până la pauză, tot Inter a fost mai periculoasă, dar șutul lui Piotr Zielinski de la distanță a fost apărat de Edoardo Motta. Lazio putea reveni în joc după pauză, dar Tijani Noslin a trimis puțin pe lângă poartă de la marginea careului.
Cu un sfert de oră înainte de final, romanii au avut o nouă oportunitate mare de a marca. Boulaye Dia a șutat bine, dar Josep Martinez a reușit o intervenție extraordinară, menținând scorul intact.
Lazio – Inter s-a încheiat 0-3, iar nerazzurrii au câștigat Cupa Italiei. A fost al doilea trofeu cucerit de Cristi Chivu în mai puțin de două săptămâni, care încheie astfel un prim sezon fabulos pe banca echipei milaneze.
Lazio – Inter: Echipele de start:
Lazio: Motta – Marusic, Gila, Romagnoli, Tavares – Basic, Patric, Taylor – Isaksen, Noslin, Zaccagni.
Rezerve: Furlanetto, Giacomone, Pellegrini, Rovella, Dele-Bashiru, Pedro, Dia, Ratkov, Belahyane, Cancellieri, Hysaj, Provstgaard, Maldini, Lazzari, Cataldi.
Antrenor: Maurizio Sarri
Inter: J. Martinez – Bisseck, Akanji, Bastoni – Dumfries, Barella, Zielinski, Sucic, Dimarco – Thuram, Lautaro.
Rezerve: Sommer, Di Gennaro, De Vrij, Luis Henrique, Bonny, Acerbi, Frattesi, Diouf, Calhanoglu, Mkhitaryan, Carlos Augusto, Darmian, Cocchi, Mosconi, Esposito.
Antrenor: Cristian Chivu

About Author

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *