Înainte de meciul din Franta din semifinalele Fed Cup, cea mai bună jucătoare din tara noastră și totodată numărul doi mondial avea să spună:
„Va fi diferit decât la Roland Garros, pentru că mingea sare altfel, fiind în sală şi nu în aer liber ca la Paris. Dar să ştiţi că mie îmi place mult zgura de aici, e mai tare, seamănă mult cu cea de la Madrid, simţi bine mingea. E un meci special, foarte important, chiar uriaş, jucăm pentru o finală de Fed Cup după 43 de ani. Nu vreau să par arogantă, dar merităm să fim aici, să jucăm pentru finală, pentru că avem o echipă puternică, am muncit foarte mult împreună să ajungem aici şi să facem o performanţă mare pentru România. Dacă vom câştiga, va fi şi mai mare! Obiectivul meu personal în 2019 este câştigarea Fed Cup şi sper să reuşim. Mă simt excelent! Am jucat foarte bine în aceste 2 zile de antrenament, sunt sănătoasă, am energie în mine, deci abia aştept să joc la cel mai înalt nivel” – Simona Halep 🇷🇴