Ediţia de anul acesta a Campionatului Judeţean de tir cu arcul, la care participă sportivi legitimaţi la toate cluburile şi asociaţiile bihorene şi, hors concours, arcaşi din alte judeţe şi din Ungaria, a început sâmbătă într-o atmosferă plină de verdeaţă şi aer curat. Pădurea Betfia a fost gazda etapei I a campionatului, Cupa White Lion, în organizarea clubului cu acelaşi nume.
Destinat tuturor categoriilor (master, seniori, juniori, cadeţi, copii) şi diviziilor de arc (tradiţional, bowhunter, barebow, olimpic, compound), concursul a fost de tip 3D, fiind organizat sub formă de traseu cu 24 de staţii amplasate la distanţe diferite. Cu 8 sportivi în concurs, C.S. Redpoint s-au remarcat la aproape toate categoriile. Astfel, la barebow seniori, Marin Darna a obţinut locul 2 iar Cătălin Darna locul 3, iar la categoria cadeţi barebow tânărul George Buda (16 ani) a reuşit să-şi adjudece locul 1 şi medalia de aur. La seniori compound Eugen Jermendy s-a clasat pe locul 2. Tot la compound dar la juniori mari, Alin Mureşan a tras pentru locul 1 şi medalia de aur. La categoria master barebow, Călin Darna a obţinut locul 1.
Cu sprijinul Universităţii din Oradea, Consiliului Judeţean, Liceului Sanitar, Rivolto Cons, DJST, Darer, Vitrerom, Turism Felix şi Banca Transilvania, clubul orădean a reuşit să-şi atingă obiectivele, obţinînd şase locuri pe podium. Aceasta este a 5-a ediţie a Campionatului Judeţean de tir cu arcul, sub egida Asociaţiei Judeţene de Tir cu Arcul Bihor, singura de acest fel din ţară care derulează un campionat judeţean. Următoarea etapă, Cupa Nomad, va avea loc sâmbătă 25 mai, la Biharea.