În urmă cu puțin timp a avut loc ultima etapa din Cupa Nationala de Enduro 2019 (mountainbike) – Metal Enduro Resita, unde dupa un plin sezon competitional echipa Woodfellas Racing Baile Felix a reusit sa se claseze pe locul I pe echipe, reusind sa acumuleze cele mai multe puncte de-a lungul celor 6 etape.
Echipa Woodfellas Racing Baile Felix s-a format la inceputul anului 2019 si îi are in componenta pe urmatorii: Burlea Alexandru Cristian (13 ani), Balogh Adam (14 ani), Iacob George (14 ani), Badea Andrei (15 ani), Sim Andrei (15 ani), Torok Mark (16 ani), Ciucanu Emanuel (16 ani), Domocos Fabian (16 ani), Bodea Cristian (17 ani), Filip Denis (18 ani), Abrudan Gabriel (22 ani), Alin Bulzan (35 ani), Ionut Grecu (38 ani), Istvan Fabian (38 ani). Antrenorii echipei sunt Istvan Fabian si Ionut Grecu.
Ideea formarii acestei echipe a fost de a promova partea gravitationala a mersului pe bicicleta si de a scoate tinerii din fata calculatoarelor si a le arata imprejurimile zonei Baile Felix si Baile 1 Mai.
Pe langa rezultatul extraordinar reusit la echipe, reprezentatii Woodfellas Racing Baile Felix au fost pe podiumul de premiere in clasamentul general la categoria 15-18 ani – Bodea Cristian (locul 2), Ciucanu Emanuel (locul 4), Torok Mark (locul 5); categoria 30-39 ani a fost reprezentata prin Ionut Grecu (locul 3) si Istvan Fabian (locul 4).