Departamentul de Competiţii al LPF a înaintat către FRF un program pentru desfăşurarea tuturor etapelor rămase de disputat până la finalul acestui sezon competiţional, având ca moment de reluare a competiţiei data de 5 iunie, a anunţat Liga Profesiionistă de Fotbal.
Potrivit programului propus de LPF, ultima etapă a ediţiei actuale de campionat s-ar putea disputa la data de 26 iulie.
Propunerea LPF reprezintă doar un scenariu de lucru, o decizie finală urmând să fie adoptată ulterior, în funcţie de evoluţia epidemiei de coronavirus şi a interdicţiilor adoptate de autorităţile statului român.
LPF a solicitat miercuri fiecărui club informaţii scrise privind problemele financiare legate de obţinerea licenţei pentru sezonul următor. Răspunsurile cluburilor sunt aşteptate până vineri, iar apoi o sinteză a problemelor semnalate de către cluburile din Liga I va fi înaintată către FRF.
De asemenea, liga a înaintat către Departamentul Juridic al FRF propunerile de modificare a regulamentelor sportive în vederea transpunerii pe plan intern a dispoziţiilor circularei FIFA nr. 1714 din 7 aprilie 2020 în ceea ce priveşte prelungirea contractelor care ar urma să expire la data de 30 iunie 2020, amânarea începerii derulării contractelor încheiate deja pentru sezonul viitor şi revenirea din împrumuturile temporare.
“Salutăm demersul administraţiei FRF de a constitui un grup de lucru pentru norme speciale dedicate acestei perioade în ROAF şi RSTJF. LPF va fi reprezentantă în acest grup de lucru de domnii: Constantin Stătescu – Director Departament Juridic şi Paul Mincu – Avocat specializat în probleme de drept sportiv. Am fost informaţi că prima şedinţă a grupului de lucru va avea loc în cursul săptămânii viitoare”, se menţionează pe site-ul LPF.