Îndemnați copiii să vină din nou la sport!!!

Camelia Potec, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Moderna, susține că România riscă să piardă o generaţie întreagă se sportivi pentru Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, dacă bazinele nu se vor deschide.

„Eu i-am spus şi domnului ministru, încă de atunci când s-a întrerupt activitatea, pentru că se estima de atunci că vor fi închise bazele sportive pentru 3-4 luni, deşi mi se părea de domeniul fantasticului, că dacă ajung sportivii să stea mai mult timp departe de acest mediu, noi riscăm să pierdem şi generaţia pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Nu mai zic de categoriile mai mici, vorbesc de generaţia celor de 16-17 ani. Pentru că e foarte greu să stai departe de apă, e un mediu diferit, un mediu la care nu suntem adaptaţi decât dacă stăm acolo o lungă perioadă de timp”, a explicat Camelia Potec pentru Agerpres.

Fosta sportivă speră că de la 1 iunie, MTS va oferi posibilitatea copiilor legitimaţi să intre în bazin, chit că intră o dată pe zi. Oficialul FRNPM afirmă că în acest moment nu se mai poate spune cu exactitate câţi sportivi numără loturile naţionale de tineret şi juniori, pentru că nu ştie câţi vor mai putea continua activitatea sportivă de performanţă.

„Să vedem după ce se dă drumul, toate cluburile îşi fac o evidenţă a sportivilor care au rămas, tragem linie şi vedem cât de grav a fost. Dar important este să dăm drumul odată, pentru că pe hârtie noi avem sportivii legitimaţi, dar în realitate nu mai ştim care e situaţia lor. Eu sper să se înţeleagă la nivelul Ministerului Sănătăţii, că, aşa cum s-a dat drumul acum ca lumea să facă mişcare, înotătorii nu pot face asta decât dacă au acces la un bazin de înot”, a mai spus Potec pentru Agerpres.

Conform studiilor de specialitate, oprirea antrenamentelor unui înotător pentru 6 săptămâni corespunde în realitate unei pauze de 6 luni, ţinând cont de specificul acestui sport.

About Author