Guy Forget, directorul turneului de tenis de la Roland Garros, s-a arătat încrezător că această competiţie de Grand Slam va avea loc între sfârşitul lui septembrie şi începutul lui octombrie, relatează presa franceză.
Speră chiar că se va disputa cu spectatori
Într-un interviu acordat sâmbătă postului de radio Europe 1, Forget a spus că ia în calcul toate opţiunile şi ştie că depinde de deciziile autorităţilor, dar speră că turneul se va desfăşura cu spectatori.
Forget a fost discret după ce Federaţia franceză de tenis (FFT) a decis în luna martie amânarea ediţiei din acest an de la Roland Garros. Sâmbătă, el a confirmat că turneul va fi organizat la toamnă, între sfârşitul lui septembrie şi începutul lui octombrie.
După ce FFT a făcut o alegere unilaterală în urmă cu două luni în faţa pandemiei de coronavirus, Forget a asigurat, de această dată, că instanţele tenisului colaborează strâns la elaborarea calendarului de reluare a competiţiilor.
Legat de data la care ar putea începe Roland Garros, Forget a spus: „Este puţin prematur să anunţăm acum, dar se va face între 20 şi 27 septembrie”.
Data de start depinde de ceea ce se va întâmpla cu US Open
Totul va depinde de desfăşurarea sau nu a US Open, ale cărui date (31 august-13 septembrie) sunt deocamdată menţinute.
„Oraşul New York este şi mai afectat de coronavirus decât Franţa. Şi ei au mari probleme de organizare, vor face un anunţ pe la mijlocul lui iunie, ca să spună cum va arăta US Open”, a adăugat Forget.
El a explicat că nu este nimic stabilit în ce priveşte eventuala desfăşurare a turneului de la Roland Garros fără spectatori. Forget nu poate exclude această posibilitate în faţa incertitudinii evoluţiei sanitare, dar speră că „va primi cât mai multă lume, fiindcă fanii vor să-i vadă pe cei mai buni jucători din lume”.
Semnalele duc într-o direcție bună
Directorul turneului se vrea optimist, la aproape două săptămâni de când Franţa a ieşit din carantină. „Semnalele merg în direcţia cea bună”, însă „nu ştim ce se va întâmpla peste o lună sau două”, a spus fostul jucător.
„Trebuie să fim ambiţioşi şi optimişti. Sperăm că Roland Garros va avea loc, şi în condiţii bune”, a continuat el, citat de Agerpres.