Sportul a devenit o industrie, iar sportivii sunt cei care resimt din plin presiunea rezultatelor. Nu toți reușesc să ducă, de unii singuri, lupta pentru primul loc și, din ce în ce mai mulți, apelează la ajutorul unui psiholog sportiv. În Europa de Vest și în Statele Unite este la modă ca sportivii să consulte un astfel de specialist. În România, este abia începutul, iar Rodica Tomoiagă se numără printre cei care dau o mână de ajutor celor care au nevoie să ajungă la cel mai înalt nivel.
Sunt mulți sportivi care au nevoie de susținere și consiliere psihologică?
Sunt din ce în ce mai mulți. Cel puțin, în cazul meu, iar în ultima perioadă am observat o deschidere din ce în ce mai mare din partea lor în a cere sfaturi. Așa le-aș spune eu, nu ajutor. Am observat că sunt puțini sportivi care au o latură pozitivă. Cred că totul are o explicație culturală, iar modul cum ei își formează mentalitatea vine din mai multe surse. Nu vreau să acuz pe nimeni, dar un lucru este clar. Mentalitatea unui sportiv este formată de antrenori, părinți, societate, sportivii mai în vârstă etc.
Cu ce gen de sportivi ați interacționat până acum?
Am avut ședințe cu sportivi din mai toate sporturile, dar cei mai mulți au fost de la tenis, handbal, atletism și fotbal. După experiența cu ei, aș putea spune că, în special la sporturile individuale, este nevoie de un psiholog. Acolo, sportivul este de unul singur pe teren. Nu are coechiperi mai experimentați sau mai puternici mental lângă el, iar starea de spirit determină orice acțiune pe care o face. Încă de la încălzire ei au nevoie de o atitudine pozitivă. Pare banal, dar atunci când crezi că ai făcut bine încălzirea, totul merge mai bine în timpul concursului, al meciurilor, al alergării etc.
Rodica Tomoiagă – psiholog sportiv
Sunt timizi sportivii?
Nu sunt foarte timizi. În cazul majorității este nevoie de o singură ședință pentru a discuta deschis. Sunt și excepții. Unul dintre cazuri a fost al unui fotbalist care a suferit o accidentare gravă. A avut nevoie de o intervenție chirurgicală și faptul că avea nevoie de cârje pentru a merge l-au afectat. A fost un caz mai special pentru că avea multe temeri legate de viitorul său. Părea înconjurat de gânduri, dar situația s-a rezolvat.
Care sunt cele mai mari temeri ale sportivilor
Care este cea mai mare temere a sportivilor accidentați?
Pe primul loc s-ar situa faptul că nu vor mai juca sau nu vor mai concura la același nivel ca înainte.
Pe locul al doilea este grija față de perioada de recuperare, adică nu își vor reveni atât de repede cât cred ei, deși medicii sunt de altă părere.
Pe locul al treilea ar fi teama de o nouă accidentare și evită să mai folosească mâna, piciorul la care au suferit accidentarea.
Dar în cazul sportivilor care nu sunt accidentați, care sunt cele mai mari temeri?
Aici, pe primul loc ar fi lipsa de încredere atunci când apar unele situații stresante care vin din afara sportului. Cele mai întâlnite probleme sunt despărțirea de partener, un conflict în cuplu sau în familie, cearta cu antrenorul sau cu un coechipier.
Pe locul doi ar fi teama de a nu dezamăgi, de a nu obține rezultatele așteptate.
Pe locul trei este frica de a nu pierde.
Rodica Tomoiagă – Studii
• Diplomă de licență în specializarea psihologie în cadrul Universității „Babeș – Bolyai” din Cluj Napoca
• Master Psihologia Sportului la Universitatea „Titu Maiorescu” București
• Membru al Colegiului Psihologilor din România (2014)
• Psiholog clinician & Psihoterapeut cabinet propriu
Sunt sportivii superstițioși?
Uneori. Am observat că poartă unele obiecte pentru că le aduc noroc. Le-am cerut să mi le arate. Eram curioasă să văd despre ce este vorba și am observat că sunt lucruri simple: brățări, brelocuri, coliere, inele primite cadou de la bunici sau de la părinți. Lucruri mici, simple, dar cu o valoare sentimentală foarte mare. Mai sunt unii sportivi care respectă un anumit ritual înainte de competiție și mai este o categorie care folosește același echipament, șosete, tricouri la fiecare eveniment sportiv.
Cât de greu vin sportivii la ședințele de consiliere psihologică?
Dacă ar fi să calculăm la câți sportivi are România, vin destul de greu. Sunt reticenți, iar relația terapeutică este mai dificilă decât cu persoanele care nu fac sport. De multe ori, primele contacte au fost pe site-ul https://mentaltrainingmeditation.boomer.co/aboutus.php, dar totul devine mai ușor atunci când ajung la cabinetul meu din zona Arenei Naționalei și le câștig încrederea. Iar cel mai important lucru este confidențialitatea. Mulți dintre ei sunt persoane publice și este foarte important să nu le divulgi identitatea.
Rolul psihologului sportiv
Cât de mult îi afectează pe sportivi gândul retragerii?
Destul de mult. Am avut parte de un caz al unei handbaliste care m-a contactat cu două luni înainte de a se retrage. O măcina gândul că nu va mai fi activă, că o să facă parte din altă lume, dar am reușit să rezolvăm, împreună, situația. I-am sugerat că trebuie să înceapă perioada de adaptare la noua realitate cu o pasiune, cu un hobby sau să facă voluntariat. Apoi, să își găsească o nouă ocupație în domeniu. Să fie antrenoare sau să preia o funcție de conducere. Acum antrenează și totul este foarte bine.
Pandemia de coronavirus a afectat psihicul sportivilor?
În ultima perioadă am stat de vorbă cu un număr mai mare de sportivi decât de obicei. Pandemia a adus mai multă teamă pentru viitorul lor, dacă se va opri sezonul, cum se va face evaluarea, după ce criterii se vor califica sau când se vor relua competițiile. A fost multă incertitudine și cred că pandemia de coronavirus i-a afectat destul de mult, la fel ca pe noi cei care nu facem sport de performanță.
Cum este să fii psiholog sportiv?
Este foarte interesant, dar îmi doresc ca ocupația de psiholog sportiv să fie recunoscută la Colegiul Psihologilor. Este necesar acest lucru. Sportivii au parte de o competitivitate cum nu a fost niciodată, este mult stres, iar recunoașterea meseriei noastre ar fi foarte benefică sportului. Ar fi o încurajare și pentru noi, psihologii sportivi, să studiem și mai mult și să ne interesăm de bunul mers al sportului românesc. Trebuie să fim realiști și să recunoaștem că anxietatea sportivilor este o disciplină aparte de cea a persoanelor care nu fac sport și care nu sunt într-o competiție permanentă.