CS Universitatea Craiova a învins-o pe FCSB cu scorul de 2-1 (1-1), duminică seara, pe Stadionul ”Ion Oblemenco”, într-o partidă din etapa a şaptea a fazei play-off a Ligii I de fotbal.
Universitatea s-a impus prin două goluri marcate din penalty, de Alexandru Cicâldău (24 – penalty), după un fault obţinut de Valentin Mihăilă la un duel cu Ovidiu Popescu, şi de Dan Nistor (55 – penalty), după ce Elvir Koljic a fost lovit de portarul Andrei Vlad. Golul vicecampioanei a fost reuşit de Iulian Cristea (37), în urma unei faze fixe.
Liderul a mai avut ocazii de gol prin Koljic (17) şi Mihăilă (60), iar FCSB a ratat prin Florinel Coman (64, 90+4) şi Cristian Dumitru (81). Oaspeţii au cerut penalty în două rânduri, la Man şi Tănase, dar arbitrul Marcel Bîrsan a lăsat jocul să continue.
Universitatea a pierdut primele trei partide cu FCSB în acest sezon, 0-1 şi 0-2 în stagiunea regulată, 1-4 în play-off.
Universitatea are cinci victorii consecutive, toate la diferenţă de un gol.
FCSB nu a mai câştigat de cinci etape, în care are două egaluri şi trei eşecuri