Categories Fotbal

Claudiu Keseru înscrie din nou pentru Ludogorets

Atacantul român Claudiu Keşeru a marcat un gol pentru Ludogoreţ Razgrad, învingătoare cu scorul de 2-0 în faţa formaţiei Beroe Stara Zagora, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a şaptea a campionatului de fotbal al Bulgariei.

Keşeru a deschis scorul în min. 18, celălalt gol fiind înscris de Cicinho (23).

Claudiu Keşeru, care are trei goluri marcate în cinci partide, a evoluat 65 de minute, iar fundaşul Cosmin Moţi a fost integralist. Fundaşul Dragoş Grigore nu a făcut parte din lotul campioanei Bulgariei la acest meci.

Ludogoreţ Razgrad ocupă primul loc, cu 16 puncte, urmată de Beroe, 14 puncte, Arda Kardjali, ŢSKA Sofia, Lokomotiv Plovdiv, toate câte 12 puncte din 6 jocuri, etc.

About Author