Horia Ivanovici îl contrează pe Cristian Tudor Popescu pe tema Maradona: „Si dumneata ai ales să scrii în „Scânteia”, oficiosul Partidului Comunist Român!”, într-un editorial de suflet, in memoriam Diego Maradona.
Diego s-a dus… Cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, la ce vedem azi și al timpurilor viitoare, a murit precum a trăit: surprinzător, sălbatic, ieșit din tipare. Până și înmormântarea a fost una neobișnuită… Mai nou, se vorbește chiar de crimă! Dar ăsta e Diego, ne-a șocat până în ultima clipă!
„Dacă vei pleca în ceruri, vreau să mor ca să te văd jucând!”, este omagiul final al fanilor Boca Juniors, una dintre echipele-totem din irepetabilul său destin. Ce mesaj… Atât de dureros, atât de emoționant…
La fel ca atunci când ne mângâia sufletele cu un dribling ireal sau cu goluri pe care nici renascentiștii nu le-ar fi imaginat și pictat vreodată, până și astăzi Maradona luptă cu detractorii săi. Vorba poetului, „proști, dar mulți!”
Cristian Tudor Popescu nu intră în această categorie, fiindcă este unic în felul său și în niciun caz prost! Doar că, pur și simplu, nu l-a înțeles pe puștiul mândru, pornit din suburbiile sărace ale cartierului natal din Villa Fiorito. Marado nu i-a ajuns jurnalistului la suflet! Se mai întâmplă… Dar la fel cum Maradona a ales să stea la trabucuri cu dictatorii, la fel și CTP a ales să scrie pentru fosta „Scânteia”, oficiosul central de propagandă al Partidului Comunist Român! E și ăsta un fel de a sta la masă cu dictatorii vopsiți, nu, stimabile Popescu?!
Chiar analistul recunoștea, într-un amplu interviu din 13 octombrie 2013: „Ziarul «Scânteia» s-a revopsit în cotidianul «Adevărul». În februarie 1990, m-a adus în acea redacție Darie Novăceanu. Când am venit eu acolo, era „Scânteia”! Oamenii erau foștii gazetari de la «Scânteia». Abia în 1996 ziarul «Adevărul» a încetat să mai fie «Scânteia». Plecarea mea ulterioară de la «Adevărul», fosta «Scânteia», a fost o ușurare…” Adevărul pe care, iată, CTP nu-l deține întotdeauna! Dar faptul că, în tinereţe, jurnalistul a ales sau a fost nevoit să-și câștige pâinea scriind în condamnabilul ziar al comuniștilor nu mă împiedică azi să-l caracterizez drept ceea ce este cu adevărat: poate, cel mai curajos gazetar al momentului! Un altfel de „Loudest voice” (Cea mai puternică voce) cu Cristian Tudor Popescu în rolul principal! Deşi intuiesc că aprigului critic de film n-o să-i prea placă comparaţia… Un soi de rebel onest al presei, așa cum Diego a fost un rebel al fotbalului, dar mai ales al destinului.
„Fotbalist şi revoluţionar!”
Aşa l-a descris marele Kusturica pe Maradona
Am citit în Libertatea, ziarul lui Tolontan, cum l-a descris marele Kusturica, care i-a dedicat, de altfel, şi un film: „M-am întrebat: cine este acest om? Cine este acest magician al fotbalului, această victimă a cocainei, care a scăpat de dependență? Dacă Andy Warhol ar fi fost în viață, cu siguranță l-ar fi pus pe Maradona alături de Marilyn Monroe și Mao Zedong. Sunt convins că dacă nu ar fi fost fotbalist, ar fi devenit un revoluționar.” Ştim cu toţii că, pentru a fi revoluţionar, îţi trebuie un curaj nebun. Îţi trebuie boaşe… Nu oricine e făcut pentru aşa ceva… Iar de dragul posterităţii, l-aş întreba pe domnul Popescu şi l-aş ruga să-mi răspundă direct, coroziv, în stilul casei: Cine a omorât, oare, mai mulţi oameni nevinovaţi, Fidel Castro sau familia Bush?
Alegerile lui CTP poate n-au fost, pe vremuri, cele mai inspirate, așa cum alegerile lui Maradona din viața personală, în mod sigur, au fost, majoritatea, greșite… Dar, domnule Cristian Tudor Popescu, Maradona trebuia judecat cu sufletul… Aici ați greșit! Și-a câștigat definitiv acest drept când a intrat și a rămas pentru eternitate în sufletele unor naţiuni întregi!
Ce facem cu Freddie Mercury, Van Gogh sau cu drogatul de Elvis Presley? Nu mai zburăm „Pe aripile vântului”?
Ce se întâmpla cu noi? Ce va urma? Să ștergem de pe Youtube meciurile și golurile de poveste ale lui Diego, pentru că n-a fost un barometru moral? La fel cum Netflix sau alte platforme de filme au interzis, în cel mai absurd mod cu putință, faimoasa peliculă „Pe aripile vântului” din motive… rasiale?! Sau cum fabrica de vise Disney, continuînd spirala absurdului, a anunțat că va cenzura desene animate minunate precum ”Dumbo” sau „Peter Pan” din aceleași considerente exagerate? Să nu mai ascultăm hiturile lui Elvis Presley pentru că era un drogat?! Sau „Bohemian Rhapsody”, fiindcă Freddie Mercury și-a trăit viața precum un depravat?! Sau nu ne mai bucurăm de Eminescu, fiindcă a luat sifilis de la curve? Ce credeți că se vinde pe milioane de dolari la licitații: povestea nebuniei pictorului Van Gogh, client fidel al spitalelor de psihiatrie, un pericol pentru semeni și pentru el însuşi (și-a tăiat singur urechea!) sau capodoperele sale? Cât de gri ar arăta lumea asta fără să mai putem admira „Floarea soarelui” și „Noaptea înstelată”?
Ce mama naibii se petrece cu omenirea? Sau măcar cu cei de lângă noi, pe care îi credeam normali? Când ne-am radicalizat în halul ăsta? De ce virusul răutăţii a ajuns mai periculos decât COVID-ul?
Și ca să cobor abrupt nivelul, o să-i transmit lui Naum doar ce le-am spus prietenilor mei, la o cană de vin fiert cu scorțișoară, admirând cursa și „golul secolului” cu Anglia: „Băi, nu mai înțeleg nimic cu Naum ăsta… A innebunit?! Păi, am crezut că el e fan Maradona.. Disperat după Diego! Știe o țară întreagă că Naum crede și în ziua de azi că fotbalul se joacă… cu mâna!” 😊
Cine a fost cu adevărat Diego? Ultimul număr „10” adevărat! Ultimul care te privea direct în ochi, cu un zâmbet impertinent în colțul gurii și te dribla, unu la unu, cu viteza cu care crocodilul înghite antilopa. După Marado, nimeni nu mai driblează… Ăștia moderni doar simulează… Cowboy-ul ce aducea din stradă, pe gazon, clasicul duel al pistolarilor din filmele western. Onest, neînfricat, fără nicio minciună la mijloc, doar aerul încărcat de adrenalină rămas tampon între adversari…
Papa Francisc l-a iubit cel mai mult pe el, păcătosul…
Geniul care a transformat Napoli dintr-un oraș jegos, mustind de hoți și mirosind a portocali înfloriți, într-un brand mondial. Și cu cine se bătea de unul singur Marado, cu ce forțe? Milanul lui Gullit, Rijkaard și Van Basten! Probabil, cea mai mare tripletă din istoria fotbalului! Interul lui Brehme, Matthaus și Klinsmann! Cunoscătorii înțeleg pe deplin unde bat… Ce-a făcut şi ce-a câştigat Diego în Il Calcio este unic în lume și nu se va mai repeta! Sau mai țineți minte la Mondialul din ˈ90, când Squadra Azzurra a jucat cu Argentina în semifinale, iar tot sudul Italiei ținea și se ruga pentru străinul Maradona? La fel, nici asta nu se va mai repeta niciodată! Diego nu a fost doar un fotbalist, a fost un fenomen!
Nu l-am cunoscut niciodată, dar mereu am simțit că face parte din mine! Că rezonez inexplicabil cu el… De ce l-am iubit toți, mai ales săracii? Pentru că era vocea oamenilor care nu aveau o voce! Da, a fost imperfect, ca noi toți! Fiindcă a greșit, s-a dovedit vulnerabil, a bifat toate păcatele lumii, s-a înfruptat cu lăcomie din viață, a fost și crud, și inocent. Doar fotbalul scotea din Maradona ce e mai bun! Nu degeaba Papa Francisc l-a iubit cel mai tare pe păcătosul Diego.
O întâmplare puţin mediatizată s-a petrecut între Maradona şi preaiubitul Papa Ioan Paul a II-lea, la Vatican. O frântură de viaţă care spune multe despre sufletul argentinianului. „Da, m-am certat cu Papa! Am fost acolo şi am văzut acele acoperişuri aurite… Şi apoi îl aud pe Papă că este îngrijorat de soarta copiilor săraci. Păi, fă ceva! Vinde acoperişurile!”, a povestit Maradona. Toată viața a căutat un liman. Și l-a găsit plutind în derivă, dar salvat de o minge… Noi, toți, care îl judecăm atât de aspru, vom avea oare norocul ăsta?
„Contează ce-a făcut Maradona cu viețile noastre, nu cu viața lui!”
O să ne fie dor, prieten vechi, de zulufii tăi, de clipele în care jonglai cu portocale pe ritmurile „Life is life”, de aroganța ta copilărească și de privirea de copil zărghit, mereu pus pe șotii, mereu în căutarea unei mături fermecate, pe care s-o încaleci degrabă și, ridicându-te în văzduh, să strigi din toți bojocii: „Sunt Regele lumii!”
„Contează ce a făcut Maradona cu viețile noastre, nu cu viața lui!” Nu-mi aparțin mie vorbele, ci lui Guardiola, probabil cel mai titrat antrenor al momentului. Mulțumesc, Diego! Pentru asta, dar și pentru toate celelalte pe care nu pot să le exprim în cuvinte…
About Author
