FC Porto a produs surpriza optimilor Champions League. Lusitanii au pierdut pe terenul celor de la Juventus (3-2 după prelungiri, 4-4 la general), însă s-au calificat în runda următoare grație golurilor marcate în deplasare. În cealaltă partidă a serii, Borussia Dortmund a fost egalată în finalul partidei după ce a condus cu 2-0, însă s-a impus la general (5-4) în fața celor de la FC Sevilla.
Borussia Dortmund vs FC Sevilla 2-2 (5-4 la general)
Au marcat: Haaland ’35, ’54 (p) / En Nesyri ’69, ’90+6.
O situaţie ciudată a avut loc în debutul reprizei secunde. Haaland a marcat, în minutul 48, al doilea său gol, după un posibil fault în atac. Arbitrul Cuneyt Cakir a fost chemat din cabina VAR să revadă faza, pe monitorul de la marginea terenului. Însă centralului i s-a prezentat o acţiune anterioară, în care atacantul norvegian fusese faultat în careu. Cakir a anulat golul lui Haaland şi a dictat penalti pentru gazde, pe care tot norvegianul l-a executat şi l-a ratat.
Lovitura de la 11 metri a fost repetată, după o nouă decizie a VAR şi după ce jocul a continuat mai multe secunde, pentru că Bounou, portarul oaspeţilor, nu a rămas pe linia porţii până la executarea loviturii. Haaland nu a mai ratat a doua oară.
Juventus Torino vs FC Porto 3-2 după prelungiri (4-4 la general)
Au marcat: Chiesa ’49, ’63, Rabiot ‘117 / Oliveira ’19 (p), ‘115
Partida a intrat în prelungiri, Juventus conducând cu 2-1 după 90 de minute, acealaşi scor cu care s-au impus portughezii în tur. Oaspeţii, care au evoluat în inferioritate numerică din minutul 54 (după eliminarea lui Taremi), au înscris golul decisiv prin Sergio Oliveira, reușita lui Rabiot fiind insuficientă pentru „Bătrâna Doamnă”.