Categories Fotbal

Noul selecționer al naționalei vine de la echipa campioană!!!

Dan Petrescu și-ar fi dat acordul verbal să preia naționala României.

Condiția „Bursucului” a fost să ducă la bun sfârșit acest an pe banca grupării din Gruia, pentru ca apoi să semneze cu Federația Română de Fotbal.

FRF i-ar fi propus un contract pe patru ani, cu un salariu identic cu cel pe care îl încasează la CFR Cluj, anume 250.000 de euro.

Mai mult, FRF și Dan Petrescu ar fi ajuns la un acord cu patronul Nelu Varga pentru a nu plăti clauza de reziliere, de 400.000 de euro.

Conform Gazeta Sporturilor, „antrenorul ar urma să renunțe la cele aproape 4 salarii restante, plus cel pe decembrie și să nu mai aibă nicio altă pretenție pentru restul contractului, valabil până în vara lui 2024”.

Cine vine la CFR Cluj?
ProSport anunță că gruparea clujeană are pe lista cu posibili înlocuitori ai lui Dan Petrescu doi antrenori care în prezent sunt fără angajament.

Adrian Mutu, preferat de Nelu Varga, și Edi Iordănescu, pentru care insistă Vasile Dâncu, sunt numele aflate în cărți pentru a o conduce pe CFR Cluj spre cel de-al cincilea titlu consecutiv.

Din informațiile noastre, și Ladislau Boloni este o variantă luată în calcul de oficialii lui CFR Cluj.

CFR Cluj mai are cinci meciuri de jucat în acest an:

4 decembrie: Chindia (deplasare)
9 decembrie: Jablonec (acasă)
12 decembrie: CS Mioveni (acasă)
15 decembrie: Farul (deplasare)
18 decembrie: FC Argeș (acasă)

About Author