După plecările lui Hosu și Letan, Cristi Copil le urmează exemplul

Perioada precompetițională pentru echipele bihorene de fotbal, implicate în lupta pentru promovare nu pare a fi una utilă la prima vedere. CAO Oradea echipă aflată pe prima poziție a clasamentului în Seria a 10-a a Ligii a 3-a, pare să slăbească ca și valoare a lotului pe zi ce trece, poate chiar și numeric. Primii care au plecat au fost atacantul Hosu și căpitanul Letan din motive obiective. După două săptămâni de la reluarea pregătirilor, un alt jucător important se desparte de echipa bihoreană, și anume fundașul lateral Cristian Copil (foto).

Nu este o mutare venită de pe o zi pe alta, cu singuranță că în condițiile în care s-a renunțat la serviciile lui au avut la dispoziție opțiuni considerate la ora aceasta mult mai utile. Sau cel puțin la prima vedere așa par. Din afară nu putem să judecăm greșit o decizie ci să o respectăm. În același timp putem afirma fără falsă modestie că este o pierdere pentru echipă din mai multe motive. Timpul le va da dreptate celor care au luat o astfel de decizie, care poate fi comentată ca și una primpită la prima vedere. Dar ea trebuie asumată în același timp, ceea ce nu prea se întâmplă la noi în ultima perioadă.

Colega de serie și anume Lotus Băile Felix a schimbat total strategia în timpul competiției și anume a decis să renunțe la o parte din jucători cu cheltuieli mari și urmând a promova o serie de tineri de la LPS Bihorul. Și la Lotus, un jucător important decisiv în multe momente și anume Claudiu Codoban a decis să părăsească echipa pentru a onora o ofertă din Germania. O decizie 100 % personală pe care clubul nu are decât să o respecte și să găsească în cel mai scurt timp un înlocuitor. Așadar la o scurtă analiză, ambele echipe și anume CAO sau Lotus se află în căutările unor jucători care să-i poată ajuta să-și îndeplinească obiectivele propuse pentru acest sezon.

About Author