Neica nimeni vorbește să nu tacă!!!

Selecţionerul Edward Iordănescu (foto) a notat, sâmbătă, într-un mesaj postat pe Facebook, că respinge cu fermitate “acuzele şi insinuările” cu privire la perioada în care a activat la Pandurii şi a menţionat că este pregătit să îşi cedeze în întregime creanţa înscrisă la masa credală către asociaţia suporterilor Pandurii. El a adăugat că încercările de şantaj şi coerciţie la adresa sa nu vor avea rezultatul scontat de Condescu.

“Printr-o coincidenţă bizară, atacul Dlui. Condescu a venit la puţine zile de la numirea mea ca selecţioner, ceeace mă face să mă întreb dacă acesta nu are ca şi cauză nostalgia vremurilor demult apuse în care Dl. Condescu era mult mai vizibil în spaţiul public, iar cuvintele dânsului aveau un anumit impact şi întrebarea este, de ce a tăcut 8 ani de zile în acest caz!?

Tot aşa, intuind că poziţia mea profesională mă va obliga să îi răspund, lucru care altfel nu s-ar fi întâmplat, Dl. Condescu a aruncat în spaţiul public o serie de acuze la adresa mea, nereale şi, ar spune unii, lipsite de firul logic al evenimentelor.

Resping cu fermitate acuzele şi insinuările şi, din acest moment nu voi mai discuta pe subiectul „”intervenţia politică” indiferent în cel fel şi cine îl provoacă.

Am avut o poziţie clară la conferinţa de presă, rămâne neschimbată.

Atenţia mea se îndreaptă exclusiv către obiectivele echipei naţionale.

Pentru a lămuri lucrurile, măcar pe scurt, cea mai mare pondere a remuneraţiei mele la Pandurii a fost constituită din bonusurile pentru performanţele realizate – salvarea de la retrogradare (am preluat echipa în decembrie, de pe loc retrogradabil), calificarea în finala cupei ligii, în primul an de contract, şi intrarea în play-off, clasarea pe podium, calificarea în cupele europene, în anul doi de contract.

Salariul lunar fost de 8000 euro şi nu de peste 17.000 cum insinuează Dl. Condescu.

Munca mea, împreună cu cea a jucătorilor şi a conducerii de la acea vreme, a produs performanţe istorice, lucru ce a atras fonduri importante pentru club .

Suma cu care m-am înscris la masa credală a fost stabilită prin Hotărâre a CNSL a FRF în anul 2016.

Cereri similare celei depuse de mine în cadrul procedurii de insolvenţă au fost formulate de persoane la fel de apropiate de Pandurii, persoane care , în opinia mea, au făcut cel putin la fel de mult pentru Pandurii ca si mine, Dl. Grigoraş, Narcis Raducan, Herea, Acsinte, Nistor, Unguruşan şi lista poate continua.

Pentru jucătorii, foştii antrenori şi membrii ai staffului, prioritatea în a li se plăti salariile şi celelalte drepturi pentru care au muncit, a fost „îngheţată” pentru 6 ani, timp în care Dl. Condescu nu a transmis nicio scrisoare deschisă, nu ne-a contactat pe niciunul şi nici nu a militat în vreun fel pentru drepturile noastre.

Cu toate acestea, Dl. Condescu a omis şi omite, în mod convenabil, să amintească de sumele pe care dânsul le-a încasat în ultimul timp de la Pandurii.

Spre deosebire de susţinerile Dlui. Condescu, afirmaţiile mele pot fi verificate cu uşurinţă, de oricine accesează portalul instanţelor de judecată sau Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

Sunt pregătit să îmi cedez în întregime creanţa înscrisă la masa credală către asociaţia suporterilor Pandurii, care din ce înţeleg, afirmă cu tărie că Pandurii – Lignitul Dlui. Condescu nu este Clubul pe care suporterii îl urmează şi îl iubesc, sigla clubului, aparţinându-le lor, prin hotărâre judecătorească.

Îi reamintesc public Dlui. Condescu, că încercările sale de şantaj şi coerciţie la adresa mea, prin telefoane şi mesaje , către mine direct sau transmise cunoscuţilor mei, în care mă ameninţa că îmi distruge imaginea, acţiuni pe care le-a demarat de ceva timp, nu au avut şi nu vor avea rezultatul scontat de dânsul, pentru simplu fapt că nu sunt şantajabil !!

In ceea ce priveste rolul lui Narcis in proiectul nostru, afirm cu toata responsabilitatea ca a reprezentat o valoare adaugata muncii mele, ca toate actiunile sale manageriale au fost in spiritul eficientei clubului si ca permanent a fost in asentimentul membrilor asociati pe care ii informa cu toate deciziile sale.

Respectul pe care i-l port Dlui Condescu pentru vârsta dânsului (din păcate doar pentru vârstă) mă împiedică să fac alte comentarii sau să demarez alte acţiuni, inclusiv de natură penală, cu care de altfel Dl. Condescu s-a mai întâlnit”, a scris Iordănescu.

Marin Condescu, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Pandurii Târgu Jiu, a declanşat un scandal de proporţii, după ce a publicat o scrisoare în care i-a acuzat pe Edi Iordănescu şi Narcis Răducan că au prejudiciat clubul. Edi Iordănescu a fost antrenor la Pandurii Târgu Jiu între 2014 şi 2016. Narcis Răducan a fost preşedinte la Pandurii Târgu Jiu între iunie 2015 şi octombrie 2016, notează digisport.ro.

Marin Condescu îi acuză pe Edi Iordănescu şi Narcis Răducan că au cerut falimentul clubului, precum şi plata unor sume de bani care nu li s-ar cuveni. Condescu susţine că Narcis Răducan ar fi încasat un salariu lunar de peste 32.000 de euro între iunie 2015 şi octombrie 2016, apoi clubul a intrat în insolvenţă. Marin Condescu este nemulţumit de faptul că Edi Iordănescu şi Narcis Răducan au cerut în instanţă falimentul clubului Pandurii Târgu Jiu. Edi Iordănescu ar fi avut un salariu lunar de 17.500 de euro, potrivit fostului preşedinte al CA de la Pandurii Târgu Jiu.

„Acum o săptămână, domnul (Edi) Iordănescu şi domnul (Narcis) Răducan au introdus la Tribunalul Gorj cererea pentru falimentul clubului. Au fost mai mulţi jucători, Sânmărtean, Răduţ, Stanca, care au înteles momentul dificil prin care trece clubul şi au renuntat la 25% din sumele încasate la masa credală, acceptând să plătim 10% până la 31 martie, urmând ca 65% să încaseze până la 31 iulie 2022. Jucătorii, care erau îndreptăţiţi, dar au înţeles lucrurile, dar aceste cereri de faliment blochează plata restanţelor salariale. Am făcut acest demers pentru a arăta adevărata faţă a acestor oameni. Domnul Iordănescu, pentru 11.500 de euro, cere falimentul clubului. Din punctul de vedere al clubului, domnul Răducan nu mai are nimic de încasat, pentru că instanţa a anulat contractul dânsului. În acest moment, clubul Pandurii are în cont 2,8 milioane de lei, dar nu poate să facă plăţi până când instanţa nu va decide în privinţa acestor contestaţii. În privinţa domnului Iordănescu, în cele 15 luni cât a stat, câştigând aproximativ 17.500 de euro pe luni, cere falimentul clubului pentru 0,05% din suma încasată la Pandurii”, a afirmat Marin Condescu

About Author