Oradea cedează surprinzător la Constanța

După victoria de sâmbătă de la Galați, CSM U Oradea nu a reușit să se ridice la nivelul adversarului și a cedat pe final la Constanța în fața celor de la Athletic. Diferența a fost făcută în ultimul sfert atunci când Oradea a ratat o serie de aruncări deschise plus alte nouă penalități, în timp ce gazdele au gestionat foarte bine finalul scor 83-75 (22-23, 22-20, 21-23, 18-9).

Pe lângă oboseala acumulată în cele două deplasări extrem de lungi, bihorenilor le-a lipsit prospețimea pe toată durata partidei, iar jucătorii care în general primesc mai puține minute nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Plus că din nou cei doi lituanieni nu sunt la nivelul unei echipe cu pretenții cum este CSM-ul, iar acest aspect contează enorm. Încă nu s-a înțeles conceptul de echipă cu personalitate în lotul căreia se află jucători care pur și simplu nu corespund cerințelor. Mai mult cu aceștia se fa economii financiare iar echipa suferă atunci când e nevoie de rezervele mai mult decât mediocre.

Din păcate din nou sunt căutate scuze, care nu ajută la nimic. Echipa a piedut un joc în fața unui adversar extrem de modest, iar principalii vinovați sunt antrenorii și jucătorii. Nimic la mult, iar pentru a nu lăsa loc de alte comentarii, echipa trebuia să se mobilizeze pentru o victorie considerată normală. Probabil că la final în economia clasamentului va conta acest aspect. Până atunci, ca de obicei, toți fug de responsabilitate și nimeni nu își asumă acest genuri de eșenuri impardonabile la pretențiile clubului. Ne obișnuim cu ele iar pe viitor este extrem de periculos pentru că se crează un precedent iar obișnuița este posibil să se instaleze în tabăra bihorenilor. Când văd că nu se întâmplă nimic, indiferent de rezultate unii jucători se gândesc doar la statistici și nu la acțiunile echipei.

Richard a fost cel mai bun marcator al bihorenilor cu 20 puncte, urmat de Green 12 și Markovic 9.

About Author