Categories Atletism

Atletismul mondial pierde o valoare inestimabilă

Americanca Allyson Felix (foto), în vârstă de 36 de ani, cea mai titrată atletă din toate timpurile (de şapte ori campioană olimpică şi de 13 ori campioană mondială), a anunţat că va pune capăt carierei sale, la finalul acestui sezon, informează BBC.
„Ca un copil numit picioare de găină, nu mi-am imaginat nici în cele mai nebuneşti vise că voi avea o astfel de carieră. Am atât de multă recunoştinţă pentru acest sport care mi-a schimbat viaţa. Am dat tot ce am avut pentru alergare şi pentru prima dată nu sunt sigură dacă mai am ceva de dat.

Vreau să spun la revedere şi să mulţumesc sportului şi oamenilor care m-au ajutat să mă formez în singurul mod pe care îl ştiu, cu o ultimă alergare. Acest sezon nu este despre timpi înregistraţi, ci pur şi simplu despre bucurie. Dacă mă veţi vedea pe pistă anul acesta, sper să împărtăşesc cu voi un moment, o amintire şi aprecierea mea” – Allyson Felix.
Ea a participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice şi a cucerit şapte titluri olimpice, un record, patru cu ştafeta de 4×400 de metri, două cu ştafeta de 4×100 de metri şi unul în proba de 200 de metri.

În total, ea are în palmares 11 medalii olimpice după ce a mai câştigat de trei ori argintul (de două ori la 200 de metri şi o dată la 400 metri) şi o dată bronzul (la 400 de metri). Doar finlandeza Paavo Nourmi are mai multe medalii olimpice ca ea, 12, între 1920 şi 1928.

Ultima ediţia a JO la care a participat a fost cea de anul trecut, de la Tokyo, unde a luat un aur, la 4×100 metri şi un bronz.

Palmaresul ei la Campionatele Mondiale de atletism este şi mai bogat, cu 13 medalii de aur (de asemenea un record), trei de argint şi două de bronz, scrie News.ro.

Allyson Felix luptă pentru o lume mai bună pentru femei
În noiembrie 2018, Felix a născut-o pe fiica sa Camryn, prin cezariană de urgenţă, la 32 de săptămâni, după ce a descoperit că avea preeclampsie, o boală care le-ar fi putut pune în pericol viaţa amândurora.

În mai puţin de un an de la naştere, ea a devenit atleta cea mai de succes din istoria Campionatelor Mondiale, după ce a cucerit două medalii de aur la ştafetă, la Doha.

În acelaşi an 2019, ea a dat în judecată sponsorul Nike din cauza indemnizaţiei de maternitate. În mai 2019, ea a scris în New York Times că Nike a vrut să o plătească cu 70 la sută mai puţin după ce a devenit mamă, iar trei luni mai târziu, producătorul american de echipament sportiv şi-a schimbat poziţia.

Felix a luptat, de asemenea, pentru a atrage atenţia asupra problemei mortalităţii materne în rândul femeilor de culoare.

„În acest sezon alerg pentru femei. Alerg pentru un viitor mai bun pentru fiica mea. Alerg pentru voi. Vor urma mai multe pe această temă, aşa că rămâneţi cu noi, voi împărtăşi o serie de anunţuri care sper că vor face lumea mai bună pentru femei”, a adăugat ea, în mesajul de retragere.

About Author