Bako Anastasia își confirmă valoarea la Kranj

Bako Anastasia își confirmă valoarea la Kranj

Înotătorii români au urcat de șase ori pe podium la Multinations Junior Swimming Meet întrecere găzduită în perioada 9-10 aprilie în localitatea Kranj din Slovenia.
Din această delegație a făcut parte și sportiva clubului Crișul Oradea Bakó Anastasia, antrenată de Madău Cristina. Ea a fost singura junioară din lotul României care a obținut 2 medalii de bronz la această competiție internațională de mare anvergură. Acestea sunt cu atât mai valoroase dat fiind faptul că de cel puțin 3 ori pe săptămână se trezește la ora 05.00 să ajungă la primul antrenament de la ora 06.00.
Cele două medalii de bronz au fost obținute la 50 m liber (26.22), respectiv 100 m liber m (57.57).

“Suntem foarte bucuroși și mândri de aceste rezultate. A fost o competiție de mare anvergură, la care au participat înotători din 17 țări. Anastasia este o sportivă de mare valoare și de perspectivă, care de-a lungul timpului a demonstrat că nici un sacrificiu nu este mare pentru a-și îndeplini visul în cariera sportivă. Noua conducere a clubului, de la instalare a acordat o importanță majoră secției de înot și am asigurat sportivii și antrenorii că acest lucru va rămâne așa și în viitor! Felicitări Anastasiei și antrenoarei Cristina Madău!” – Pető Dalma Csilla, director C.S. Crișul Oradea

About Author