Categories Handbal

Handbalul orădean are portar nou pentru Liga Națională

Adrian Ioan Țenghea este noul jucător al echipei de handbal masculin CSM Oradea. Originar din Sighișoara, în vârstă de 30 ani, acesta evoluează pe post de portar.

Țenghea revine în handbalul românesc după o experiență peste hotare. El a apărat buturile echipei Coks, în primul eșalon al Finlandei pe parcursul sezonului competițional 2021/22.

Absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Ecologice București în anul 2015, respectiv posesor al unui masterat în management sportiv în anul 2017, Țenghea are deja o experiență de peste un deceniu în primul eșalon al României.

El a terminat junioratul în cadrul Centrului Național de Excelență de la Sighișoara. Adrian a părăsit orașul natal în anul 2009, când a fost legitimat la CSA Steaua București. A petrecut șase ani la gruparea militară, după care s-a transferat la Energia Târgu Jiu, unde a petrecut un an.

În vara anului 2016 s-a alăturat echipei AHC Potaissa Turda, unde a petrecut două sezoane. Același interval de timp l-a petrecut în poarta lui CS Minaur Baia Mare, pentru ca în sezonul 2020/21 să joace la CSM Făgăraș.

Cele mai notabile rezultate din cariera lui Țenghea sunt:

finalist EHF Challenge Cup (2017)
de două ori medaliat cu bronz în Liga Națională (2017 și 2020)
finalist al SuperCupei României (2016)
cel mai bun portar al Campionatelor Naționale de juniori (2006 și 2007)
convocat la loturile naționale ale României la toate categoriile de vârstă

About Author