Categories Baschet

Parcurs perfect deocamdată pentru tricolori

Naţionala masculină de baschet a României a învins echipa Albaniei, cu scorul de 76-62 (21-18, 20-20, 15-8, 20-16), duminică seara, la Durres, în ultimul său meci din Grupa B a primei faze a precalificărilor Campionatului European – FIBA EuroBasket 2025.

După o primă jumătate de meci destul de echilibrată, tricolorii s-au desprins în ultimele două sferturi, câştigând fără emoţii.

România a câştigat toate cele patru meciuri din grupă.

Alexandru Olah a fost cel mai bun jucător al echipei României, cu 22 de puncte şi 4 recuperări. Selecţionerul Dragan Petricevic i-a mai utilizat pe Tudor Gheorghe 5 puncte, 1 recuperare, Nandor Kuti 5 p, 3 rec, 4 pase decisive, Rolland Torok 10 p, 9 rec, Luca Vasile, David Vida 2 rec, 2 pd, Marcu Badiu 2 p, 3 rec, 1 pd, Mihai Măciucă 7 p, 4 rec, 3 pd, Bogdan Nicolescu 8 p, 3 rec, Patrick Richard 12 p, 4 rec, 1 pd, Lucas Tohătan 5 p, 6 rec, 11 pd.

La gazde au jucat Ferdi Bedini 2 rec, Xhersido Hajdari 4 p, Eldi Hysa 6 p, 6 rec, 4 pd, Thano Niko 2 rec, Marvin Prodani 1 rec, 1 pd, Elvisi Dusha 7 p, 4 rec, 2 pd, Juljan Hamati 8 p, 7 rec, 2 pd, Frenki Lilaj 9 p, 2 rec, Rei Pullazi 6 p, 7 rec, 2 pd, Robert Shestani 10 p, 1 rec, 1 pd, Klein Strazimiri, Celis Taflaj 12 p, 6 rec.

România a ocupat primul loc, cu 8 puncte, urmată de Luxemburg, 5 puncte, Albania, 5 puncte.

Câştigătoarele celor trei grupe şi cele mai bune două echipe de pe locurile doi, împreuna cu Cipru, una dintre gazdele turneului final, dar şi cu ocupantele locurilor 4 din prima faza a calificărilor Cupei Mondiale din 2023 se vor alinia la startul rundei secunde a precalificărilor.

About Author