Categories Fotbal

Schimbare de strategie și optică pentru FC Bihor

Căldura toridă din ultimele zile nu a perturbat în nicun fel programul de pregătire al noii echipe de fotbal FC Bihor. Proaspăt înregistrată și aprobat numele, palmaresul și colurile în cadrul Federației Române de Fotbal, bihorenii într-un lot lărgit aproape 30 de jucători efectuează zilnic câte un antrenament pe Stadionul Municipal Iuliu Bodola. Marțea și joia, câte două doar că unii jucători tineri sunt chemați doar o la singură reuniune.

Sâmbătă 23 iulie de la ora 10, FC Bihor va juca primul meci amical și anume cu CSM Satu Mare, colega din Seria a 10-a a Ligii a 3-a. Până atunci, Florin Fărcaș și Dorin Mihuț pregătesc un sezon care se anunță destul de complicat. Față de anul trecut, au plecat de serie de jucători importanți, unii au avut oferte tentante la alții s-a renunțat datorită salariilor destul de mari plus că cei care nu locuiesc în Oradea trebuie să fie răsplătiți cu cazare și masă. Cheltuielile cu un astfel de jucător care nu confirmă sunt destul de mari iar în cele din urmă politica clubului este una clară, ne bazăm pe bihoreni.

Pentru prima dată după ani de zile, FC Bihor are o echipă extrem de tânără, în care își vor face apariție o serie de juniori care vor avea șansa să demonstreze dacă pot sau nu face față acestui eșalon. Există totuși o presiune în plus, iar susținătorii trebuie să înțeleagă că nu se poate face performanță peste noapte. E nevoie de timp, răbdare și multă muncă ca acest nou proiect început destul de timid să poată reuși. Am mai spus-o, FC Bihor este un brand în județul nostru orice implicare pozitivă trebuie să fie apreciată țși susținută.

„Avem un lot de jucători foarte tânăr, nu mai puțin de 18 juniori pe care ne vom baza. Vom avea echipa a doua în Liga a 4-a, cu toții vor primi șansă să joace, important este să ne pregătim cât mai bine. Celelalte echipe din serie s-au întărit, noi am schimbat un pic politica clubului și ne bazăm mai mult pe jucătorii autohtoni. Primii doi ani vor fi dificili, pentru că e nevoie să strângem rândurile în jurul tinerilor. Avemun obiectiv clar și trebuie să-l îndeplinim. Oricum este prematur să vorbim despre o anumită performanță într-o perioadă de tranziție” avea să spună Florin Fărcaș.

FC Bihor va disputa primele trei jocuri amicale pe propriul teren pentru o omogenizare a formulei de start și pentru a vedea potențialul fiecărui jucător în parte în anumite condiții.

About Author